Gripa nu e o simpla raceala | Apel la vaccinare antigripala din partea medicilor de familie

Autor: Adriana Pavel, Redactor sef 17/12/2025
Gripa nu e o simpla raceala | Apel la vaccinare antigripala din partea medicilor de familie

Gripa nu e o simpla raceala | Apel la vaccinare antigripala din partea medicilor de familie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/gripa-nu-e-o-simpla-raceala-apel-la-vaccinare-din-partea-medicilor-de-familie/

Odata cu debutul oficial al sezonului gripal, confirmat de autoritati, medicii de familie trag un semnal de alarma: gripa nu este o simpla raceala, iar vaccinarea ramane cea mai eficienta forma de protectie, atat individuala, cat si colectiva.

INSP confirma debutul sezonului gripal

Societatea Nationala de Medicina a Familiei (SNMF) informeaza medicii de familie si populatia ca Institutul National de Sanatate Publica (INSP) a confirmat debutul sezonului gripal in Romania. In acest context, SNMF reaminteste ca ne aflam in plina campanie de vaccinare antigripala si face apel la populatie sa se adreseze medicului de familie pentru imunizarea anuala.

Datele arata o crestere accelerata a numarului de imbolnaviri: in prima saptamana din decembrie au fost raportate peste 3.000 de cazuri de gripa clinica la nivel national, de doua ori mai multe fata de saptamana precedenta.

Cine ar trebui sa se vaccineze cu prioritate

Vaccinarea antigripala este recomandata tuturor categoriilor de varsta, cu prioritate pentru copiii mici, adolescenti, gravide, varstnici si persoanele cu boli cronice. Potrivit specialistilor, gravidele pot dezvolta forme severe de boala, iar copiii si adolescentii au cel mai mare risc de imbolnavire si o capacitate mai mare de transmitere a virusului decat adultii.

Internarile in randul copiilor sunt comparabile cu cele ale varstnicilor, desi jumatate dintre copiii spitalizati nu prezinta comorbiditati. Vaccinarea pediatrica contribuie la reducerea transmiterii bolii in familie, scade absenteismul scolar si limiteaza aparitia complicatiilor.

Mesaj pentru parinti: Gripa nu este o boala banala

“Vaccinarea antigripala este cea mai eficienta interventie pentru a limita raspandirea, complicatiile si costurile directe si indirecte asociate gripei. Estimativ, vaccinarea a sapte copii previne un caz de gripa, iar la scara populationala acest lucru se traduce in mii de imbolnaviri evitate si resurse spitalicesti folosite acolo unde sunt cu adevarat necesare. Mesajul nostru catre parinti este simplu: gripa nu este o raceala banala, iar vaccinarea copiilor este esentiala pentru a proteja intreaga familie”, a declarat Dr. Dina Mergeani, Presedintele SNMF.

Beneficii esentiale pentru varstnici si pacienti cronici

In cazul varstnicilor, vaccinarea antigripala reduce semnificativ riscul de complicatii respiratorii, evenimente cardiovasculare, spitalizari si mortalitate. Exista vaccinuri special adaptate acestei grupe de varsta, capabile sa induca un raspuns imun mai puternic. De asemenea, co-administrarea cu vaccinul pneumococic poate creste protectia impotriva bolilor pneumococice, conform recomandarilor medicale.
Vaccinarea celorlalte grupe de risc contribuie la prevenirea formelor severe de boala, a complicatiilor, a internarilor si a deceselor.

Rolul familiei in protejarea persoanelor vulnerabile

“Pentru pacientii nostri varstnici, vaccinarea antigripala nu este doar o recomandare, ci o interventie preventiva esentiala care reduce semnificativ riscul de complicatii respiratorii, evenimente cardiovasculare, spitalizari si chiar deces. O vedem in fiecare sezon: persoanele vaccinate au un risc mult mai mic de imbolnavire, isi pastreaza autonomia si evita internarile. De asemenea, doresc sa amintesc rolul membrilor familiei persoanelor la risc in transmiterea bolii si ii incurajez pe toti seniorii si familiile lor sa se programeze la medicul de familie pentru vaccinare cat mai curand, pentru sanatatea lor a membrilor familiei si comunitatii.” a declarat Conf. Univ. Dr. Gindrovel Dumitra, Coordonatorul Grupului de Vaccinologie din SNMF.

Vaccinarea, gratuita pentru grupele vulnerabile

Pentru limitarea raspandirii gripei si reducerea riscului de complicatii, spitalizari si decese, SNMF invita populatia sa se programeze cat mai curand la medicul de familie pentru vaccinarea antigripala. Aceasta este gratuita pentru copii, gravide, personalul medico-sanitar, varstnici si persoanele cu boli cronice.

Vaccinarea ramane cea mai eficienta masura de preventie a gripei, cu beneficii directe pentru persoanele vulnerabile si efecte pozitive asupra intregii comunitati, contribuind totodata la scaderea presiunii asupra sistemului de sanatate in perioadele de varf.

Etichete: gripa, vaccinare antigripala, preventie gripa, vaccinare antigripala la medicul de familie, snmf

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile