Dr. Ritli Ladislau din Oradea, viitorul ministru al Sanatatii?

09/08/2011

Dr. Ritli Ladislau din Oradea, viitorul ministru al Sanatatii?

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/dr-ritli-ladislau-din-oradea-viitorul-ministru-al-sanatatii/

UPDATE: Consiliul Operativ al UDMR Bihor l-a propus oficial in functia de ministru al Sanatatii pe medicul Ritli Ladislau, care este directorul medical al Spitalului Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, a declarat presedintele executiv al filialei, Szabo Odon, potrivit realitatea.net. Medicul Ritli Ladislau s-ar putea sa fie inlocuitorul lui Cseke Attila la carma ministerului Sanatatii.

“Domnul doctor Ritli Ladislau este propunerea noastra oficiala, pe care am decis-o in discutiile de la sfarsitul saptamanii trecute. Am avut si alte variante, dar aceasta este propunerea noastra clara si oficiala”, a declarat presedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon. Ritli Ladislau este unul dintre cei mai reputati medici oradeni, fiind specialist in pediatrie, oncologie si hematologie, precum si conferentiar universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie Oradea.

In momentul de fata, dr. Ritli este director medical al Spitalului Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea. De-a lungul ultimilor 30 de ani medicul a ocupat numeroase functii administrative in judetul Bihor.

Pana la 19 august va fi desemnat un ministru al Sanatatii

Premierul Boc spera ca pana pe 19 august sa fie desemnat un ministru al Sanatatii. Primul ministru sustine ca numele pentru acest portofoliu vor fi discutate in perioada urmatoare, transmite realitatea.net. “Am discutat problema Ministerului Sanatatii astazi (luni, n.red.) in Coalitie. Speram ca pana in 19 august, cand expira termenul legal pentru mentinerea interimatului la Ministerul Sanatatii de catre dl Cseke, sa putem gasi un inlocuitor, astfel incat politica de reforma sa fie continuata. Inca o data, ii multumim dlui Cseke pentru eforturile pe care le-a facut, fiind printre ministrii care au reusit sa dea sanatatii o alta perspectiva de reforma”, a declarat Emil Boc.

Desi nu au fos inca discutate nume, ele se vor analizate si dezbatute in decursul acestei saptamani. Este foarte probabil ca viitorul ministru al Sanatatii sa provina tot din organizatia Bihor, din care face parte si Cseke, dar nu neaparat din randul parlamentarilor.

Korodi Attila: “Nu mi s-a propus sa fiu ministrul Sanatatii”

Deputatul UDMR Korodi Attila ar putea fi succesorul fostului ministru Attila Cseke, informeaza Agerpres. Acesta a explicat insa ca nu i s-a propus inca sefia la carma Ministerului Sanatatii si ca oricum, ar avea rezerve in a accepta o asemenea pozitie, din cauza subfinantarii sistemului. Decizia va apartine presedintiei UDMR. “Vom nominaliza pe cineva în 15 zile. Vom avea în zilele care urmează şi consultări cu colegii şi vom rezolva problemele. Eu am spus şi ieri (miercuri – n.r.) în şedinţa de Guvern că până la sfârşitul lui august trebuie să găsim o soluţie pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dacă vrem într-adevăr un sistem performant. Vom discuta aceste lucruri în coaliţie”, a declarat presedintele formatiunii, Kelemen Hunor. Attila Cseke, actualul ministrul interimar al Sanatatii si-a anuntat saptamana trecuta demisia, motivand ca sumele alocate sistemului sanitar prin rectificarea bugetara au fost prea mici. De asemenea, acesta a mai acuzat ca nu a fost consultat in privinta rectificarii.

Sursa:www.paginamedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: