Diagnostic molecular in cazurile de cancer pulmonar, la Spitalul Victor Babes Timisoara

14/08/2023
Diagnostic molecular in cazurile de cancer pulmonar, la Spitalul Victor Babes Timisoara

Diagnostic molecular in cazurile de cancer pulmonar, la Spitalul Victor Babes Timisoara

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/diagnostic-molecular-pentru-cazurile-de-cancer-pulmonar-la-spitalul-victor-babes-timisoara/

Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara va putea oferi o evaluare completa in cazul cancerelor de plaman. In unitatea sanitara va functiona un compartiment de diagnostic molecular.

Potrivit institutiei, scopul compartimentului de diagnostic molecular este acela de a completa seria de teste care se faceau pana acum in unitatea sanitara cu teste moleculare pentru pacientii cu cancer pulmonar.

Echipei Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara i s-a alaturat prof. dr. Catalin Marian, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati specialisti in biochimie.

„Pana acum nu aveam posibilitatea sa realizam un diagnostic complet in cazul cancerului de plaman, in cadrul spitalului. Colegii pneumologi identificau o posibila afectiune oncologica, faceau diverse teste si analize de sange, apoi, pacientului ii era recoltata o proba bioptica, fie de catre pneumologi, fie de catre chirurgii toracici, fie de colegii de la Laboratorul de Radiologie si Imagistica. Anatomopatologul unitatii sanitare punea diagnosticul, dar apoi proba era trimisa la un laborator extern pentru stabilirea mutatiilor tumorii. In functie de acestea, medicul oncolog stabileste si administreaza tratamentul. Evident, in acest circuit intervine si medicul genetician, pe care am reusit in urma cu cateva luni sa il cooptam in echipa”, a precizat prof. dr. Cristian Oancea – manager Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara, intr-un comunicat de presa.

“Vom fi o echipa de diagnostic completa si complexa. Impreuna cu colegul meu specializat in genetica medicala si cu ajutorul anatomopatologului spitalului, vom putea integra informatia si, astfel, sa oferim evaluarea pe care trebuie sa o aiba un pacient oncologic. Practic, vom face totul “in house”, fara a mai fi nevoie de ajutorul unui laborator extern. Iar obtinerea unui, hai sa spunem, profil molecular este unul dintre pasii importanti in stabilirea tratamentului.
Trebuie spus ca identificarea tipului de defect genetic, de mutatie la nivelul celulelor canceroase, este strans legata de optiunile de tratament, implicit de eficienta substantelor folosite in timpul tratamentului. Cu dosarul complet, pacientul va putea merge la medicul oncolog unde va putea incepe tratamentul cat mai curand. Iar, in cazul cancerului de plaman, orice zi conteaza”, a declarat si prof. dr. Catalin Marian – medic primar medicina de laborator Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Formarea unei echipe complexe de diagnostic oncologic de precizie este inca un pas facut in directia infiintarii unui Centru Oncologic de Excelenta in Cancerul de Plaman la Timisoara.

Etichete: cancer pulmonar, diagnostic molecular cancer, spitalul victor babes timisoara

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: