Deputat: Romania, pericol public la scara europeana prin cele peste 5.000 de cazuri de rujeola si 26 de decese

31/05/2017

Deputat: Romania, pericol public la scara europeana prin cele peste 5.000 de cazuri de rujeola si 26 de decese

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/deputat-romania-pericol-public-la-scara-europeana-prin-cele-peste-5-000-de-cazuri-de-rujeola-si-26-de-decese/

Deputatul Marius Pascan a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Targu Mures, ca Romania a devenit un pericol public la scara europeana prin cele peste 5.000 de cazuri de rujeola si 26 de decese provocate de aceasta boala, fiind captiva, “prin epidemiile mortii, in Evul Mediu”.

El a spus ca i-a adresat o interpelare ministrului Sanatatii, Florian Bodog, in care i-a solicitat sa comunice masurile pe care si le va asuma ministerul pentru stoparea epidemiei de rujeola, pentru asigurarea stocurilor necesare de vaccinuri pentru populatie si eventualele campanii de informare pe care le va demara, relateaza Agerpres.

“Ma intreb si va intreb daca, in evolutia sa medicala, Romania se mai lupta inca sa scape de obscurantismul Evului Mediu si daca nu cumva are si Ministerul Sanatatii o deplina responsabilitate in acest sens? Prin cele peste 5.000 de cazuri de rujeola inregistrate si 26 de decese cauzate de aceasta boala, am devenit la scara europeana un pericol public. Este un semnal periculos, cat se poate de ingrijorator, dar si o masura a politicilor gregare si ineficiente prin care Ministerul Sanatatii a lasat la voia intamplarii educatia pentru sanatate la nivelul societatii romanesti”, a aratat Marius Pascan conform sursei mentionate.

De asemenea, alesul a mai precizat ca, in ultimii ani s-au alocat resurse “impresionante” pentru analiza starii de sanatate publice, “s-a perorat in exces” asupra nevoii de reforme si ‘ne-am trezit, astazi, furiosi, dar si inspaimantati, ca ne mor copiii din pricina infectiilor streptococice contractate prin spitale sau din pricina a ceea ce ar trebui sa fie o banala rujeola’.

“Si nu exista responsabili, nu exista nici un vinovat, e invinovatit doar impersonal si iresponsabil ‘sistemul’ fara de chip. Nu contestam existenta unei opozitii constante, agresive in spatiul public, in privinta vaccinarii obligatorii. (…) Este de neinteles insa cum prevaleaza aceste opinii neavizate, estompand in spatiul public vocea celor autorizati si a specialistilor din sistemul medical, pentru care Ministerul Sanatatii s-ar cuveni sa aiba resursele si suportul necesar adecvat comunicarii. Societatea romaneasca are nevoie de un mesaj puternic si competent, venit din partea specialistilor in medicina, care sa sustina si sa explice beneficiile vaccinarii. Si nu doar a vaccinarii copiilor, ci si a adultilor”, a afirmat parlamentarul potrivit Agerpres.

El mai considera ca toate actiunile publice din ultima perioada, cum ar fi comisia de ancheta a alegerilor din 2009, subiectul majorarilor salariale sau fuga lui Sebastian Ghita, sunt menite doar sa ‘intoxice’ opinia publica, pentru a ascunde subiecte cu adevarat importante, cum ar fi criza din sanatate.

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: