De ce clatina Guvernul barca?

Cand eram copil, tata ma lua cu el la pescuit cu barca pe Mures. Prima regula pe care am invatat-o de la tata, a fost sa nu clatin barca:  “In cel mai bun caz sperii pestii, iar in cel mai rau caz o rastorni!” Marturisesc ca de cand am citit propunerea MS si CNAS privind noul CoCa in asistenta primara tot ma intreb: “ce le-o fi venit sa clatine barca?” Medicina de familie functioneaza destul de bine. Nu suntem printre primii in UE, dar in mod sigur suntem campionii detasati din Balcani.

Doctorii si pacientii relativ multumiti, cheltuiala de la bugetul CNAS relativ mica, deci de ce e nevoie de o schimbare asa drastica?
Elanul reformator al guvernului – cabinete fara numar cu numai 3 pacienti, plata preponderent pe servicii (80% servicii/20% capitatie, fata de 50/50 actual), nicio forma de evaluare a necesarului optim de medici pe un teritriu dat – ma face sa cred ca demonul capitalismului salbatic a pus stapanire pe mintile gingase ale diriguitorilor sanatatii romanesti.

Dar sa o luam sistematic!

1. Plata cabinetului. Capitatia nu e un ban dat degeaba, dupa cum nici leafa pompierului nu e un ban dat degeaba. Capitatia ponderata pe grupe de varsta e o forma simpla de plata „per caz”. Cei care au pornit sistemul stiau acest lucru si se asteptau sa ai mai mult de lucru la copii mici si la cei peste 60 de ani, de aici coeficientii mai mari pentru aceste grupe de varsta. Toate sistemele bazate doar pe servicii au ajuns, mai devreme sau mai tarziu, la deficite majore sau chiar la faliment. Plata per serviciu medical prestat duce la concurenta acerba, fragmentarea asistentei medicale, replicarea serviciului la diverse nivele. Nimeni nu mai este raspunzator de bunastarea finala a pacientului si toata lumea urmareste taxarea clientului. In vest, toata lumea incearca sa scape de plata per serviciu si se indreapta spre capitatie. Atat in SUA (Kaiser Permanente), cat si in Regatul Unit (NHS) au ajuns la o formula numita proportia de aur: 2/3 capitatie, 1/4 servicii si 1/10 tinte terapeutice, adica in procente 65/25/10. Tintele terapeutice le stabileste ministerul sanatatii cam la doi ani si au rolul mai degraba sa atraga atentia doctorilor asupra unor probleme medicale neglijate sistematic. Ele trebuie schimbate pentru ca unii doctori sa nu fie tentati sa se ocupe doar de acele boli, mai bine platite, in detrimentul celorlalte. Tarile cu o lunga traditie in medicina de familie incearca, prin proiecte pilot, o forma mai rafinata de capitatie – plata per caz rezolvat fie direct in asistenta primara, fie prin colaborarea cu ambulatorul de specialitate sau spitalul. Desigur pentru asta ai nevoie de foarte multe date statistice, iar noi debia incepem sa le adunam odata cu informatizarea sistemului. Deci de unde graba? Si mai ales de ce 20/80 si nu 21,75/78,25? Pe ce se bazeaza (vorba lui Moromete)?

2. Etica doctorilor. Doctorii, in calitate de corp profesional, nu sunt lacomi. Ei vor doar sa o duca bine si nu au tinte de profit sau de vanzari precum bancherii, brokerii sau managerii. Tot americanii (Kaiser Permanente) au descoperit ca de la un anumit plafon (modest-decent pentru standardele americane) doctorii au refuzat sa-si sporeasca numarul de pacienti, si deci veniturile, preferand sa se ocupe mai bine de cei pe care-i aveau deja. Deci pana la urma doctorii sunt doctori pentru ca le place sa ingrijeaca oameni si nu pentru ca doresc sa castige bani cu orice pret. Cu nivelul lor de inteligenta ar fi putut oricand sa se faca bancheri sau manageri!

3. Tinerii doctori. Guvernul spune ca desfiinteaza numarul minim de pacienti necesari pentru a deschide un cabinet, ca sa faciliteze accesul tinerilor pe piata muncii. De ce acum? In ultimii doi ani am avut cel mai mic numar de rezidenti la medicina de familie, de cand s-a infiintat specialitatea. Deci nu e asa o presiune pe piata muncii. Tinerii medici nu vin la medicina de familie pentru ca e prost platita, nu e spectaculoasa si e multa munca de rutina. Deci ca medic de familie nu poti deveni faimos, nu te poti inbogati si nici nu ai cine stie ce aventuri profesionale. Chiar daca deschizi un praxis cu cativa pacienti, nu castigi suficient ca sa-l si poti sustine suficient de mult ca sa te mentii pe piata. Praxisurile se vand si se cumpara pe piata libera si niciun cabinet de medicina familiei nu s-a desfiintat prin retragerea titularului initial. In plus bancile tocmai au inceput sa relaxeze conditiile de creditare. Multe banci au deschis chiar divizii speciale pentru medici tocmai in acest scop. Deci de unde graba?

4. Diagnosticul final. Ca orice medic batran si cu experienta am sa incerc sa elaborez un diagnostic care sa explice toate manifestarile patologice de mai sus. Acesta este doar un exercitiu intelectual si sper ca maestrii mei sa ma ierte daca o dau in bara. Un diagnostic unificator poate fi foarte frumos, dar nu e obligator sa fie adevarat in totalitate si in amanunt. Deci dignosticul meu este ca distinsii domni care ne conduc au primit ordin sa faca ceva ca sa aduca bani la bugetul sanatatii, altfel „unde le stau picioarele acolo le va sta capul”. Schema este relativ simpla: pun presiune pe importatori sa ieftineasca medicamentele (se vede imediat la buget si in buzunarul pacientului!), dar pentru ca acei domni sunt puternici, iar caile Domnului nestiute, le oferim posibilitatea sa-si scoata parleala infiintand lanturi de cabinete dupa modelul lanturilor de farmacii. Ca importatorii de medicamente n-au voie in UE sa aiba lanturi de farmacii si nici de cabinete, nu conteaza. Se gaseste intotdeauna o matusa binevoitoare care sa conduca cu dibacie o astfel de afacere. Iar cabinete de vanzare vor fi pentru ca bietii tineri cu cativa pacienti nu au alta sansa decat sa vanda.

Aferim boieri dumneavoastra!