Contractul-cadru | Majorarea valorii punctului pe serviciu in asistenta medicala ambulatorie
Contractul-cadru | Majorarea valorii punctului pe serviciu in asistenta medicala ambulatorie
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/contractul-cadru-majorarea-valorii-punctului-pe-serviciu-in-asistenta-medicala-ambulatorie/
Valoarea punctelor „per capita” si pe serviciu in asistenta medicala primara se mentine in trimestrul IV 2024 la acelasi nivel ca in primele trei trimestre ale anului, conform unei Hotarari de modificare si completare a Contractului-cadru adoptata de Guvern.
Aceste valori, care constituie baza calcularii sumelor ce se cuvin cabinetelor de medicina de familie pentru serviciile efectuate in relatiile contractuale cu casele de asigurari de sanatate, sunt:
• Pentru punctul „per capita” – 12 lei;
• Pentru punctul pe serviciu – 8 lei.
“Prin acelasi act normativ, de la 1 octombrie se majoreaza cu 11% valoarea punctului pe serviciu care constituie baza calcularii sumelor ce se cuvin cabinetelor de medicina de specialitate clinica in ambulatoriu pentru serviciile efectuate in relatiile contractuale cu casele de asigurari de sanatate, respectiv de la 4,5 la 5 lei.”, transmite CNAS.
Pentru medicina dentara, in trimestrul IV 2024, se mentine valoarea sumei orientative/medic specialist/luna la acelasi nivel ca in primele trei trimestre ale anului.
“O alta modificare importanta este ca in situatiile de urgenta sau in starile potential generatoare de situatii de urgenta, reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/2004, se aplica o derogare de la prevederile generale ale Contractului-cadru, in sensul ca persoanele afectate de aceste situatii pot beneficia o singura data de o alta prescriptie medicala pentru perioada acoperita de ultima reteta eliberata de medicul prescriptor.”, mai precizeaza sursa citata.
In acest mod, se asigura continuitatea tratamentului bolnavilor cu afectiuni cronice, daca situatia de urgenta a produs distrugerea prescriptiilor medicale sau a medicamentelor ridicate de pacienti din farmacie.
De asemenea, actul normativ cuprinde si prevederi menite sa scurteze traseul pacientilor cu suspiciune de boala oncologica pana la diagnosticare, respectiv traseul de monitorizare a pacientilor diagnosticati cu boala oncologica.
“Astfel, atat pentru persoanele care nu pot face dovada calitatii de asigurat cat si pentru cele asigurate, se introduce posibilitatea efectuarii serviciilor paraclinice necesare diagnosticarii de catre medicii de specialitate din ambulatoriul clinic si medicii de familie, in limita dotarilor si competentelor, ca urmare a constatarii suspiciunii bolii oncologice cu ocazia acordarii consultatiei. Pentru transpunerea in practica a acestei prevederi, se vor incheia acte aditionale la contractele cu cabinetele respective, decontarea lunara a serviciilor mentionate urmand sa se faca la nivelul realizat, conform programului de lucru asumat si declarat in actul aditional.”, mai precieaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
In limita dotarilor si competentelor, aceleasi cabinete vor avea si posibilitatea sa efectueze investigatiile paraclinice necesare monitorizarii pacientilor diagnosticati cu boli oncologice, in cazul in care aceste investigatii se pot efectua in regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practica medicala, avizate de Ministerul Sanatatii.
De asemenea, pentru cresterea accesului populatiei la servicii de depistare precoce a cancerului de col uterin si cancer mamar, se introduce si posibilitatea ca asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice sa se acorde si prin cabinete mobile (unitati medicale mobile, caravane medicale si cabinete medicale mobile), in cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate.
In aplicarea Planului national de prevenire si combatere a cancerului, persoanele asigurate cu suspiciune de afectiune oncologica care nu sunt transportabile cu mijloace de transport conventionale vor putea beneficia de transport sanitar neasistat dus-intors la ambulatoriul de specialitate clinic sau paraclinic pentru servicii necesare in vederea diagnosticarii.
Actul normativ mai introduce si posibilitatea ca furnizorii de dispozitive medicale aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate sa poata modifica preturile de vanzare cu amanuntul si sumele de inchiriere ale dispozitivelor medicale transmise/depuse la contractare o singura data pe an.
„Prin aceste masuri initiate de CNAS si Ministerul Sanatatii venim in intampinarea unor nevoi reale ale pacientilor, cum sunt cele generate de inundatiile din zona de est a tarii, produse in luna septembrie 2024 si cele legate de diagnosticarea si monitorizarea afectiunilor oncologice. Reiteram angajamentul asumat la inceputul acestui mandat de a asigura continuitatea accesului pacientilor la asistenta medicala prin decontarea serviciilor prespitalicesti efectuate de medicii de specialitate din ambulatoriu, medicii dentisti si medicii de familie” – a declarat Valeria Herdea, presedintele CNAS.
Pentru transpunerea in practica a noilor prevederi, in urmatoarea perioada vor fi efectuate si modificarile corespunzatoare in Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru.
Etichete: contractul-cadru, valoare punct per serviciu, valoare punct per capita, CNAS
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii