Conf. univ. dr. Beatrice Mahler: 10 sfaturi pentru a lupta cu nevoia de a fuma

Autor: Adriana Pavel, Redactor-sef 02/06/2025
Conf. univ. dr. Beatrice Mahler: 10 sfaturi pentru a lupta cu nevoia de a fuma

Conf. univ. dr. Beatrice Mahler: 10 sfaturi pentru a lupta cu nevoia de a fuma

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/conf-univ-dr-beatrice-mahler-10-sfaturi-pentru-a-lupta-cu-nevoia-de-a-fuma/

Dependenta de tutun. 10 sfaturi pentru a lupta cu nevoia de a fuma:

1.⁠ ⁠Este esential sa stii ce anume declanseaza impulsul tau de a consuma nicotina sau tutun. Mecanismele care induc dependenta de tutun se creaza in creier prin asocierea cu anumite obiceiuri, anumite locuri, chiar anumite persoane. Cunoscand factorii declansatori care te fac sa fumezi, vei reusi sa iti controlezi acele stari.
Fa-ti un plan pentru fiecare situatie.

De exemplu, daca iei o pauza la serviciu cu alte persoane care consuma tutun sau nicotina, este posibil sa ai pofta de o tigara in acel moment, cand esti cu acele persoane, ar fi util sa sustii alegerea ta de a renunta la fumat creand un „tea corner” pentru socializare, inlocuind locul unde este ,,spatiul de fumat’’.

2.⁠ ⁠Distrage-ti atentia pana cand pofta de nicotina sau tutun se amelioreaza, deoarece pofta de nicotina poate fi puternica, dar adesea se diminueaza in cateva minute. Incearca sa faci timp de 10 minute alte lucruri care iti plac si iti necesita concentrare astfel incat sa iti abati gandul de la a fuma.

3.⁠ ⁠Alege ca in loc de a consuma tutun sau nicotina, sa iei o gustare sanatoasa, o bomboana mentolata, sau un pahar ceai.

4.⁠ ⁠Nu ceda poftei de nicotina, desi este greu. Cei mai multi oameni care decid sa fumeze doar o singura tigara, de exemplu, ajung sa fumeze din nou in ritmul anterior. Iar o alta parte din fumatori, nu mai incearca sa renunte la tutun odata ce ajung la niveluri scazute de consum de tutun, desi riscurile de mentinere a consumului se mentin si se cumuleaza.

5.⁠ Activitatea fizica poate ajuta la gestionarea starii de spirit si a poftei de tigara pe masura ce renunti la fumat. Sevrajul de nicotina aduce stari de anxietate si frustrare, care pot fi combatute daca alegi sa te plimbi in aer liber, sau sa faci exercitii fizice usoare, centrate pe respiratie.

6.⁠ ⁠Daca fumai ca sa gestionezi stresul, incearca alte modalitati noi de a te relaxa.

7.⁠ ⁠Stabileste un sistem de sprijin care sa te ajute sa rezisti poftei de tigara, de exemplu un psiholog sau un grup de fosti fumatori, chiar on line, cu care abordand greutatile momentului sa gestionezi momentele delicate.

8.⁠ Planifica pentru succesul pe termen lung si previne recidiva, stabilind cu medicul tau, care ofera consiliere antifumat, ce sa faci daca ajungi intr-un moment de stress maxim in viata ta si vrei sa reincepi fumatul.

9.⁠ Reaminteste-ti de beneficiile renuntarii la fumat. Scrie sau spune cu voce tare de ce vrei sa te lasi de fumat si sa rezisti poftei de tutun. Aceste motive ar putea include: vreu sa ma simt mai bine, vreau sa fiu mai sanatos/sanatoasa, vreu sa protejez familia de fumatul pasiv, vreau sa economisesc bani.

10.⁠ ⁠Foloseste terapia de inlocuire a nicotinei

Marea majoritate a acestor terapii de inlocuire a nicotinei, nu necesita reteta, insa este important sa stii cum le folosesti, cat timp le folosesti si ce produs alegi: guma, spray sau plasturi. Sfatul meu: consulta un medic pneumolog.

Conf. Univ. Dr. Beatrice Mahler

Etichete: dependenta de tutun, renuntarea la fumat, sevrajul de nicotina, dr beatrice mahler

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile