Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu: Ar trebui gasita o modalitate de a testa pacientii fara a-i interna

20/10/2020
Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu: Ar trebui gasita o modalitate de a testa pacientii fara a-i interna

Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu: Ar trebui gasita o modalitate de a testa pacientii fara a-i interna

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/conducerea-spitalului-de-pediatrie-sibiu-ar-trebui-gasita-o-modalitate-de-a-testa-pacientii-fara-a-i-interna-in-spital/

Conducerea Spitalului de Pediatrie din judetul Sibiu considera ca ar trebui imbunatatita modalitatea de abordare a cazurilor infectate cu noul coronavirus si anume testarea pacientilor fara a-i interna in spital.

“Ce cred ca ar trebui imbunatatit in acest moment? Ar trebui gasita o modalitate de a testa pacientii fara a-i interna in spital. Asta ar insemna insa ca medicii din scoli sau medicii de familie sa aiba posibilitatea sa prescrie teste COVID, sa le parvina rezultatele si sa se ocupe ei de ‘evaluarea’ pacientilor si de urmarirea lor. Ar insemna, desigur, un mare ajutor pentru spitale, care ar putea sa se ocupe de restul patologiilor. Dar acest lucru nu a fost perfectat, in mare parte datorita noutatii acestui virus si a contagiozitatii lui, motiv pentru care toate tarile au preferat sa trimita pacientii spre spitale pentru a avea un control epidemiologic mai bun al imbolnavirilor. Ar fi riscant sa ii lasam pe pacienti nesupravegheati deoarece infectia s-ar transmite necontrolat si ar genera si mai multi bolnavi”, a declarat Camelia Grigore, managerul unitatii medicale, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, pana in prezent, Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu a facut fata numarului de pacienti suspecti si confirmati cu noul coronavirus.

Tot ea a mai precizata ca unii pacienti sunt nemultumiti ca evaluarea dureaza 24-48 de ore si doresc sa fie testati fara internare.

“Ce ii nemultumeste pe pacienti este faptul ca evaluarea dureaza 24-48 de ore si intreband un pacient nemultumit ce si-ar dori, raspunsul acestuia a fost sa existe posibilitatea testarii fara internare. (…) Trebuie sa inteleaga toti pacientii ca testul molecular COVID este un test special, care se executa cu o metoda laborioasa de lucru. Exista si teste rapide, care identifica tot din exudat nazofaringian antigenul viral, dar care nu au aceeasi sensibilitate. Testele care evidentiaza anticorpii nu sunt utile decat dupa minim 7 zile de boala, atunci cand organismul a avut timp sa reactioneze la boala prin producere de anticorpi”, a explicat Camelia Grigore.

Potrivit sursei citate, medicul a mai adaugat ca tot mai multi parinti evita sa mai mearga la spital cu copilul, pentru a fi consultat, si prefera medicii de familie, daca minorul nu este suspect de COVID-19, dovada ca a scazut numarul de consultatii si internari cu 33%.

“Cum gestionam celelalte patologii? Adresabilitatea populatiei a scazut mult, pacientii se tem sa vina la spital, astfel ca bilantul primelor 9 luni, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, arata o scadere a numarului de consultatii si internari la nivelul intregului spital cu 33%. Pe langa teama populatiei exista si cauze obiective – sunt permise consultatii in ambulator doar cu programare pentru a distanta pacientii, a asigura igiena dupa fiecare consult, deci numarul consultatiilor programate e mai mic”, a mai afirmat Dr. Camelia Grigore.

Cea mai mare grija a conducerii Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu este ca personalul sa nu se infecteze, pentru a putea trata copiii bolnavi.

Etichete: spital pediatrie sibiu, testare pacienti covid, testare covid fara internare, test coronavirus

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: