Stiri medicale

Care sunt prioritatile CNAS in perioada urmatoare

Data ultimei actualizari: 26/04/2018


Presedintele CNAS, Razvan Vulcanescu, a anuntat o serie de prioritati ale institutiei pentru perioada urmatoare.
Astfel, el a precizat ca noutatile din Contractul-cadru si din normele de aplicare a acestuia pentru anul 2018 se inscriu intr-o etapa mai larga de demersuri pentru gestionarea eficienta a resurselor financiare, umane si de date ale CNAS.

Noul Contract-cadru, care va intra in vigoare la 1 aprilie a.c., impreuna cu normele metodologice, cuprinde o serie de prevederi care vizeaza cresterea accesului persoanelor asigurate la medicamente si servicii medicale, debirocratizarea si transparentizarea activitatii furnizorilor de servicii medicale, dar si disciplina contractuala a acestora.

La ora actuala se fac demersuri pentru incheierea de noi contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat pentru o serie de arii terapeutice precum hepatita cronica virala C, insuficienta cardiaca cronica si oncologie.

Incepand cu anul viitor, se intentioneaza elaborarea unei propuneri functionale de introducere a unor niveluri diferentiate ale contributiei datorate de detinatorii autorizatiilor de punere pe piata (cunoscuta si sub numele de clawback), pe baza determinarii exacte a consumurilor pe fiecare medicament. O asemenea determinare va fi posibila pe baza serializarii medicamentelor si a obligativitatii verificarii acestora online pentru prevenirea contrafacerilor, prin Sistemul National de Verificare a Medicamentelor, in conformitate cu reglementarile europene.

Totodata, CNAS intentioneaza sa extinda utilizarea Dosarului Electronic de Sanatate si la acei furnizori de servicii medicale care in prezent nu folosesc acest instrument informatic, precum si sa realizeze un proiect de informatizare a certificatelor de concediu medical si a biletelor de trimitere. Pentru un alt proiect informatic, Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI (OSHIG), care va permite trecerea de la schimbul de informatii si documente prin posta la cel exclusiv electronic cu institutiile omoloage CNAS din alte state UE, institutia a obtinut deja finantare europeana de aproape 1 milion euro.

Pentru perioada in care Presedintia Consiliului UE va fi detinuta de Romania (1 ianuarie – 30 iunie 2019), CNAS isi propune sa organizeze o conferinta pe tema e-health.

“Toate aceste actiuni au ca scop final cresterea gradului de adecvare a serviciilor de sanatate la exigentele asiguratilor, astfel incat Romania sa nu se mai afle pe unul din ultimele locuri in Indexul European al Consumatorului de Sanatate”, a declarat presedintele CNAS.

 Biroul de presa al CNAS

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.