Cauta

Cancerul ovarian, descoperit prea tarziu in 3 din 4 cazuri | Ghid pentru recunoasterea simptomelor

Cate femei ignora balonarea, durerile abdominale sau senzatia de satietate precoce, considerandu-le simple probleme digestive? Si cate dintre aceste simptome aparent banale ascund, de fapt, una dintre cele mai agresive forme de cancer? In Romania, cancerul ovarian continua sa fie descoperit mult prea tarziu, iar fiecare luna pierduta poate insemna o condamnare.

Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC) trage un nou semnal de alarma si anunta lansarea unui ghid interactiv pe platforma iMedico, menit sa ajute femeile sa recunoasca simptomele care pot indica o afectiune grava si sa ajunga mai rapid la medic.

Romania, in urma Europei la lupta cu cancerul ovarian

Potrivit datelor Global Cancer Observatory, in 2022, Romania a inregistrat 1.788 de cazuri noi de cancer ovarian si 1.195 de decese provocate de aceasta boala.

La nivel european, situatia este si mai apasatoare: aproximativ 69.000 de cazuri noi sunt raportate anual. In Uniunea Europeana, doar in 2024, au fost estimate 2,7 milioane de noi cazuri de cancer si 1,3 milioane de decese, iar Europa de Est ramane regiunea cu una dintre cele mai ridicate rate ale mortalitatii.

FABC avertizeaza ca Romania recupereaza greu decalajele fata de statele occidentale. Daca la nivel european mortalitatea prin cancer ovarian a scazut cu aproximativ 14% in ultimul deceniu, in Romania reducerea a fost de doar 4%.

Simptome ignorate, diagnostice intarziate

Cancerul ovarian este supranumit adesea “boala tacuta”, tocmai pentru ca simptomele sale sunt inselatoare si usor de confundat cu alte afectiuni.

Balonarea persistenta, durerile abdominale sau pelviene, tulburarile digestive ori senzatia de satietate rapida sunt printre cele mai frecvente semnale de alarma. De multe ori insa, femeile ajung la investigatii abia cand boala este deja intr-un stadiu avansat.

Potrivit FABC, aproximativ trei din patru cazuri sunt diagnosticate tarziu, ceea ce reduce semnificativ sansele de tratament eficient.

Ghid interactiv pentru depistarea semnelor de alarma

imunitatea in pediatrie

Pentru a creste gradul de constientizare, Federatia a lansat in cadrul platformei iMedico o noua functionalitate: un ghid interactiv dedicat intelegerii simptomelor care pot ascunde afectiuni grave.

Reprezentantii organizatiei precizeaza ca instrumentul are un rol exclusiv educational si orientativ, fara a inlocui consultul medical sau diagnosticul specialistului.

“Problema nu este doar boala, ci timpul pierdut pana la tratament. In cancerul ovarian, fiecare intarziere poate face diferenta intre viata si moarte”, a declarat presedintele FABC, Cezar Irimia.

Etichete: cancerul ovarian, simptome cancer ovarian, diagnostic cancer ovarian, fabc

Autor: Adriana Pavel

Cele mai noi stiri medicale: