Buzau: Peste 1.600 de carduri de sanatate blocate din motive religioase si de constiinta

09/08/2023
Buzau: Peste 1.600 de carduri de sanatate blocate din motive religioase si de constiinta

Buzau: Peste 1.600 de carduri de sanatate blocate din motive religioase si de constiinta

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/buzau-peste-1-600-de-carduri-de-sanatate-blocate-din-motive-religioase-si-de-constiinta/

Peste 1.600 de carduri de sanatate au fost blocate la nivelul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Buzau, in majoritatea cazurilor fiind vorba despre persoane care le-au refuzat din motive religioase si de constiinta. Numarul celor care au refuzat cardul de sanatate in favoarea unei adeverinte care sa le asigure accesul la servicii medicale a fost constant in ultimii ani, arata datele CJAS Buzau, potrivit Agerpres.

“La nivelul CJAS Buzau sunt in evidenta 1.622 carduri nationale de asigurari de sanatate blocate. Au fost eliberate adeverinte de asigurat pentru persoanele care au refuzat cardul de sanatate pentru motive religioase, astfel: in anul 2020 – 1.717 adeverinte cu o valabilitate de 3 luni fiecare (o persoana a beneficiat de maxim 4 astfel de adeverinte intr-un an); in anul 2021 – 1.729 adeverinte; in anul 2022 – 1.781 adeverinte; in anul 2023 (pana in prezent) – 1.106 adeverinte”, se arata intr-un raspuns al CJAS Buzau, potrivit sursei citate.

Refuzul cardurilor de sanatate nu se rasfrange asupra drepturilor pe care beneficiarii le au, astfel ca serviciile medicale de care au nevoie pot fi validate in baza adeverintelor eliberate de CJAS.

“Refuzul cardului si utilizarea adeverintei de asigurat care inlocuieste cardul de sanatate nu are impact asupra derularii actului medical, pacientul dovedindu-si calitatea de asigurat prin prezentarea adeverintei prin care dovedeste refuzul primirii cardului de sanatate. Furnizorii care acorda servicii pacientilor beneficiari ai acestor adeverinte vor valida serviciile medicale efectuate prin inregistrarea respectivei adeverinte”, mai informeaza CJAS Buzau.

Etichete: carduri de sanatate, cjas buzau

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: