Cauta

Bugetul Sanatatii 2026, la limita, dar cu programe noi

Poate functiona sistemul de sanatate cu un buget „la limita”? Ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, a prezentat bugetul pentru anul 2026 in cadrul Comisiilor de Sanatate reunite din Parlament, afirmand ca, desi restrans, acesta permite continuarea reformelor si lansarea unor programe esentiale.

Buget mai mic decat estimarea initiala, dar peste executia din 2025

Potrivit ministrului, suma alocata pentru 2026 este mai mica decat cea prevazuta la inceputul anului 2025.

“Voi spune foarte direct: bugetul este la limita. Dar este un buget care ne permite sa mergem mai departe cu reformele incepute. Suma alocata pentru 2026 este mai mica decat cea prevazuta la inceputul anului 2025, dar este mai mare cu aproximativ 3,5 miliarde de lei fata de executia anului trecut. Aceasta diferenta pozitiva ne permite sa pornim programe esentiale pentru sanatatea publica din Romania.”, a scrie ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, pe Facebook.

Programe nationale de screening pentru patru domenii

Ministerul Sanatatii va incepe programe nationale de screening si preventie pentru:

• neonatologie
• cancerul de san
• cancerul de col uterin
• cancerul colorectal
Aceste programe vizeaza diagnostic mai devreme, tratament mai rapid si cresterea sanselor pentru pacienti.

Executie de 88% pentru fondurile PNRR

Ministrul a declarat ca Ministerul Sanatatii are in prezent o executie de 88% din fondurile alocate prin PNRR.

“In paralel, Ministerul Sanatatii are in acest moment o executie de 88% din fondurile PNRR, iar finalizarea investitiilor ramane o prioritate majora pentru mine si pentru echipa Ministerului. Sunt proiecte care schimba infrastructura medicala din Romania si care trebuie duse pana la capat.”, a mai adaugat ministrul.

Crestere de peste 35% pentru programele prioritare

Alocarile pentru Programele Nationale de Actiuni Prioritare — inclusiv ATI, AVC, neonatologie si ingrijirea pacientilor cu arsuri grave — ajung in 2026 la 475 de milioane de lei.

Potrivit ministrului, aceasta reprezinta o crestere de peste 35% fata de anul trecut si cea mai mare alocare din ultimii 10 ani pentru aceste programe.

Rectificare bugetara, necesara in cursul anului

Ministrul Sanatatii a afirmat ca bugetul va avea nevoie de o rectificare pozitiva la mijlocul anului, subliniind ca
Sumele actuale permit pornirea programelor, dar sunt insuficiente pentru functionarea acestora pe termen intreg.

“In acelasi timp, este corect sa spunem lucrurile asa cum sunt: acest buget va avea nevoie de o rectificare pozitiva la mijlocul anului. Sanatatea nu poate functiona la limita. Cu sumele alocate acum vom porni toate programele nationale de sanatate. Dar pentru ca ele sa functioneze corect si pentru ca spitalele sa aiba predictibilitate, bugetul va trebui suplimentat pe parcursul anului pentru ca este vizibil insuficient. Sanatatea nu este o cheltuiala. Este o investitie in viata oamenilor.”, a mai precizat ministrul.

Etichete: buget sanatate 2026, buget ministerul sanatatii, programe nationale de sanatate, rogobete

Autor: FormareMedicala.ro

Cele mai noi stiri medicale: