Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) cu privire la Ordonanta de Urgenta nr. 91/2025, ce elimina plata primei zile de concediu medical. Institutia sustine ca masura pune in pericol protectia sociala garantata asiguratilor si contravine principiilor constitutionale privind sanatatea si securitatea sociala.
Asigurarea protectiei asiguratilor in mod echitabil
In sesizare se arata ca, desi toti angajatii platesc contributii la asigurarile sociale de sanatate, dreptul la indemnizatie completa pentru incapacitate temporara de munca este afectat. Neplata primei zile de concediu medical ar reduce substanta acestui drept si ar crea inechitati sociale, indeosebi in randul persoanelor vulnerabile.
“ (…) prin neplata indemnizatiei de incapacitate temporara de boala corespunzatoare primei zile de concediu medical, exercitiul dreptului constitutional de asigurari sociale de sanatate este atins in insasi substanta sa”, argumenteaza Avocatul Poporului in sesizarea catre CCR.
Tot potrivit sesizarii, “asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar, iar protejarea asiguratilor fata de costurile serviciilor medicale in caz de boala sau accident si asigurarea protectiei asiguratilor in mod universal, echitabil si nediscriminatoriu se realizeaza pe baza participarii obligatorii la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate”.
Sesizarea Avocatului Poporului poate fi citita integral AICI
Impact direct asupra pacientilor vulnerabili
Decizia Guvernului a starnit critici puternice si din partea organizatiilor de pacienti. Asociatia Pacientilor Cronici din Romania (APCR) afirma ca eliminarea platii pentru prima zi de concediu medical „loveste nediferentiat si nedrept” pacientii oncologici, pe cei cu boli cronice grave si pe beneficiarii programelor nationale de sanatate, care nu sunt responsabili de abuzurile pe care ordonanta isi propune sa le combate.
APCR a solicitat, intr-o scrisoare deschisa adresata premierului, exceptii pentru pacientii vulnerabili, o abordare diferentiata bazata pe criterii medicale si sociale si dialog real cu organizatiile de pacienti inainte de adoptarea unor astfel de masuri. Potrivit asociatiei, pentru un bolnav cronic sau oncologic, o zi neplatita poate insemna pierderi financiare semnificative si o povara in plus intr-o situatie deja dificila.
Pachetul de ajustari bugetare
Ordonanta a intrat in vigoare de la 1 februarie 2026 si prevede ca prima zi de concediu medical nu mai este platita de nimeni – nici de angajator, nici din bugetul sistemului public de sanatate. Aceasta masura face parte din pachetul de ajustari bugetare si de limitare a concediilor medicale considerate fictive, insa a generat controverse privind echitatea si protectia sociala oferita asiguratilor.
Urmatorii pasi la CCR
Dupa depunerea sesizarii, CCR va analiza constitutionalitatea prevederilor ordonantei si va decide daca acestea pot fi mentinute, modificate sau eliminate. Decizia Curtii este asteptata cu interes de angajati, organizatii sindicale si de societate civila, avand potentialul de a influenta modul in care sunt protejate drepturile sociale in Romania.
Etichete: concedii medicale, prima zi de concediu medical, plata concediu medical, avocatul poporului




