APMGR: Mii de medicamente cu preturi accesibile au disparut de pe piata

10/02/2016

APMGR: Mii de medicamente cu preturi accesibile au disparut de pe piata

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/apmgr-mii-de-medicamente-cu-preturi-accesibile-au-disparut-de-pe-piata/

medicamentePeste 2.000 de medicamente cu preturi accesibile au disparut deja de pe piata in ultimii ani, dintre care 700 numai in 2015.

“APMGR anunta ca, din cauza cadrului fiscal si a politicii de preturi complet nefavorabila industriei producatoare de medicamente generice, mii de medicamente cu preturi accesibile au disparut de pe piata, iar linii intregi de productie de medicamente cu prescriptie au fost inchise. Conform datelor APMGR, peste 2.000 de medicamente cu preturi accesibile au disparut deja de pe piata in ultimii ani, dintre care 700 de medicamente au disparut numai in 2015. Cand vorbim de medicamente generice, vorbim de medicamente cu pret accesibil, acele medicamente esentiale pentru milioane de pacienti, mai ales pentru cei cronici, care se adreseaza unor arii terapeutice de baza precum boli cardiovasculare si digestive, cancer, boli ale sistemului nervos central si ale aparatului respirator”, a declarat Dragos Damian, presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), citat de Agerpres.

De asemenea, APMGR mai atrage atentia ca, in ultima perioada, aproape 500 de salariati au fost disponibilizati, iar aceasta tendinta va continua daca autoritatile mentin acelasi cadru de reglementare.

“Producatorii locali vor fi fortati sa isi inchida facilitatile de productie din Romania, sa isi reduca drastic portofoliul de produse, sa faca disponibilizari si sa amane investitii in site-urile de productie locale. Toata industria producatoare de medicamente generice trece, de peste patru ani, printr-un proces periculos de decapitalizare si decompetitivizare in conditiile in care companiile membre APMGR au platit pentru taxa clawback peste un miliard de lei in perioada 2012 — 2015”, a mai completat reprezentantul APMGR.

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: