Antibiotice luate „dupa ureche”: Drumul rapid spre infectii imposibil de tratat

Autor: Adriana Pavel, Redactor sef 18/11/2025
Antibiotice luate „dupa ureche”: Drumul rapid spre infectii imposibil de tratat

Antibiotice luate „dupa ureche”: Drumul rapid spre infectii imposibil de tratat

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/antibiotice-luate-dupa-ureche-drumul-rapid-spre-infectii-imposibil-de-tratat/

Cand un antibiotic nu mai functioneaza, nu doar un pacient e in pericol, ci intregul sistem medical. Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Victor Babes” Timisoara atrage atentia, intr-un mesaj publicat cu ocazia Zilei Europene de Informare despre Antibiotice, asupra cresterii rezistentei bacteriene, un fenomen de o „o urgenta globala”.

Potrivit unitatii medicale, in fiecare an, zeci de mii de pacienti din Europa dezvolta infectii pentru care nu mai exista tratamente eficiente

“La originea fenomenului sta administrarea „dupa ureche” a antibioticelor. Un tratament inceput fara recomandarea medicului, un antibiotic folosit pentru o viroza fac ca bacteriile sa devina, in timp, mai puternice, mai agresive, mai greu de controlat. Folosirea necontrolata a antibioticelor poate face ca infectiile simple sa devina imposibil de trat.”, a transmis Spitalul Victor Babes Timisoara.

Specialistii subliniaza ca antibioticele trateaza doar infectiile bacteriene. Nu vindeca virozele, nu scad febra, nu grabesc vindecarea unei raceli. Administrarea lor inutila creste riscul de reactii adverse si, cel mai grav, accelereaza aparitia rezistentei antimicrobiene, transformand infectiile simple in afectiuni greu sau imposibil de tratat.

In mesajul sau, spitalul transmite cateva recomandari esentiale:

• nu se iau antibiotice fara consult medical;
• antibioticele nu trateaza raceala, gripa sau alte viroze;
• tratamentul nu se intrerupe inainte de termen;
• antibioticele ramase in casa nu se reutilizeaza.

Ziua de 18 noiembrie este marcata anual ca Ziua Europeana de Informare despre Antibiotice, un moment dedicat constientizarii riscurilor generate de utilizarea necorespunzatoare a acestor medicamente si promovarii responsabilitatii in prescriere si consum.

Etichete: antibiotice, antibiotice dupa ureche, tratament infectii, infectii rezistente

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile