A10AE06 – DCI INSULINUM DEGLUDEC

I. Indicaţii
Tratamentul diabetului zaharat la adulţi

II. Criterii de includere în tratamentul specific:
Pacienţi adulţi, cu orice formă de diabet zaharat, care necesită tratament cu insulină

III. Doze şi mod de administrare
Doze: Degludec este o insulină bazală pentru administrare subcutanată o dată pe zi în orice moment
al zilei, de preferinţă în acelaşi moment al zilei. Potenţa analogilor de insulină, inclusiv a insulinei
degludec, este exprimată în unităţi (U). O (1) unitate (U) de insulină degludec corespunde la 1 unitate
internaţională (UI) de insulină umană, 1 unitate de insulină glargin sau 1 unitate de insulină detemir.
La pacienţii cu diabet de tip 2, Degludec poate fi administrat în monoterapie sau în oricare asociere
cu medicamente antidiabetice orale, agonişti de receptor GLP-1 sau insulină de tip bolus.
La pacienţii cu diabet de tip 1, Degludec trebuie asociat cu insuline cu acţiune scurtă/rapidă pentru a
acoperi necesarul de insulină în timpul meselor. Degludec trebuie administrat în doze conform
nevoilor individuale ale pacienţilor. Se recomandă ca ajustările de doze să se bazeze în primul rând
pe măsurătorile glicemiei efectuate în condiţii de repaus alimentar.
Similar tuturor insulinelor, poate fi necesară ajustarea dozei dacă pacienţii depun efort fizic crescut,
îşi schimbă dieta uzuală sau în timpul bolilor concomitente.
• Pentru Degludec 100 unităţi/ml, pot fi administrate doze cuprinse între 1 şi 80 unităţi per
injecţie, în trepte de 1 unitate.
Flexibilitatea în alegerea momentului de administrare a dozei.
Pentru situaţiile în care administrarea în acelaşi moment al zilei nu este posibilă, Degludec permite
flexibilitate în alegerea momentului administrării de insulină. Întotdeauna, trebuie asigurat un
interval de minimum 8 ore între injecţii. Pacienţii care omit o doză sunt sfătuiţi să şi-o administreze
atunci când constată acest lucru şi apoi să revină la orarul obişnuit al dozei zilnice.

Iniţierea tratamentului.
• La pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, doza zilnică recomandată pentru iniţierea
tratamentului este de 10 unităţi urmată de ajustări individuale ale dozei.
• La pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 Degludec este recomandat o dată pe zi, în asociere cu
insulina prandială şi necesită ajustări ulterioare individuale ale dozei.
• Conversia de la administrarea altor medicamente pe bază de insulină. Se recomandă
supravegherea atentă a glicemiei în timpul trecerii şi în săptămânile următoare. Este posibil
să fie nevoie de ajustarea dozelor sau a momentului administrării insulinelor cu acţiune
rapidă sau cu durată scurtă de acţiune asociate sau altor tratamente antidiabetice
concomitente.

a. Pacienţi cu diabet zaharat de tip 2. Pentru pacienţii cu diabet de tip 2 în tratament cu insulină în
regim bazal, bazal-bolus, premixat sau auto-mixat, schimbarea insulinei bazale cu Degludec se poate
face unitate la unitate, pe baza dozelor anterioare de insulină bazală, urmată de ajustări individuale
ale dozei.
Se va lua în considerare o scădere a dozei cu 20% pe baza dozei de insulină bazală anterioară, urmată
de ajustări indiviuale de doză la:
– schimbarea insulinei bazale administrate de două ori pe zi cu Tresiba
– schimbarea insulinei glargin (300 unități/ml) cu Tresiba
b. Pacienţi cu diabet zaharat de tip 1.
Pentru pacienţii cu diabet tip 1, se va lua în considerare o scădere a dozei cu 20% pe baza dozelor
anterioare de insulină bazală sau componentei bazale dintr-un tratament perfuzabil subcutanat
cu insulină, cu ajustări individuale subsecvente ale dozei în funcție de răspunsul glicemic.

Combinaţii terapeutice

Utilizarea Degludec în asociere cu agonişti de receptor GLP-1 la pacienţi cu diabet zaharat tip 2.
În cazul asocierii agoniştilor de receptor GLP-1 la Degludec se recomandă reducerea dozei de
Degludec cu 20% pentru a micşora riscul de hipoglicemie. După aceea, doza se ajustează individual.

Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi vârstnici (cu vârsta ≥ 65 ani) Degludec poate fi utilizat la pacienţii vârstnici. Monitorizarea
glicemiei trebuie intensificată şi doza ajustată în funcţie de necesităţile individuale Insuficienţă renală
şi hepatică Degludec poate fi utilizat la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală. Monitorizarea
glicemiei trebuie intensificată şi doza ajustată în funcţie de necesităţile individuale.

Mod de administrare
Degludec se administrează subcutanat, prin injecţie în coapsă, braţ sau perete abdominal. Locurile de
injectare trebuie întotdeauna schimbate în cadrul aceleiaşi regiuni anatomice pentru a reduce riscul
lipodistrofiei. Degludec este disponibil sub formă de stilou injector (penfil). Stiloul injector preumplut
de 100 unităţi/ml eliberează 1 – 80 unităţi în trepte de câte o unitate.
• Degludec nu trebuie administrat intravenos, deoarece poate cauza hipoglicemie
severă.
• Degludec nu trebuie administrat intramuscular, deoarece se poate modifica
absorbţia.
• Degludec nu trebuie utilizat în pompe de perfuzare a insulinei.

V. Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (Glicerol, metacrezol, fenol,
acetat de zinc, acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului), hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului),
apă pentru preparate injectabile).

VI. Precauţii, atenţionări
Precauţii speciale pentru utilizare.
a. Hipoglicemie. Omiterea unei mese sau efectuarea unui efort fizic intens neplanificat poate să
inducă hipoglicemie. Hipoglicemia poată să apară dacă doza de insulină este prea mare faţă de
necesarul de insulină. Pacienţii la care controlul glicemiei este net îmbunătăţit (de exemplu prin
tratament intensiv cu insulină), pot prezenta o modificare a simptomelor obişnuite de avertizare ale
hipoglicemiei şi trebuie sfătuiţi cu privire la acest lucru. La pacienţii cu diabet care a debutat cu mult
timp în urmă, simptomele obişnuite de avertizare pot să dispară.
b. Creşterea/Scăderea necesarului de insulină.
Afecţiunile concomitente, în special infecţiile şi afecţiunile febrile, cresc de obicei necesarul de
insulină al pacientului.
Afecţiunile concomitente ale rinichilor, ficatului sau cele ale glandelor suprarenale, hipofizei sau
tiroidei pot necesita modificări ale dozei de insulină. Similar insulinelor bazale, efectul prelungit al
Degludec poate întârzia recuperarea după hipoglicemie.

c. Hiperglicemie. În situaţii de hiperglicemie severă se recomandă administrarea de insulină cu
acţiune rapidă. Folosirea unor doze inadecvate sau întreruperea tratamentului la pacienţii care
necesită administrarea de insulină pot duce la hiperglicemie şi, potenţial, la cetoacidoză diabetică. În
plus, afecţiunile concomitente, în special infecţiile, pot cauza hiperglicemie şi, prin urmare, la un
necesar crescut de insulină. De obicei, primele simptome ale hiperglicemiei apar treptat pe parcursul
câtorva ore sau zile. Ele includ sete, poliurie, greaţă, vărsături, somnolenţă, tegumente uscate şi
eritematoase, xerostomie, pierderea apetitului şi respiraţie cu miros de acetonă. La pacienţii cu
diabet zaharat de tip 1, evenimentele hiperglicemice netratate duc în cele din urmă la cetoacidoză
diabetică, potenţial letală. Trecerea de la administrarea altor medicamente pe bază de insulină.
Schimbarea tipului, a mărcii sau a fabricantului de insulină trebuie efectuată numai sub supraveghere
medicală şi poate duce la necesitatea schimbării dozei.

d. Asocierea dintre pioglitazonă şi medicamente pe bază de insulină. Au fost raportate cazuri de
insuficienţă cardiacă atunci când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu insulina, în special la
pacienţi cu factori de risc pentru insuficienţa cardiacă. Acest fapt trebuie reţinut atunci când se ia în
considerare asocierea pioglitazonei cu Degludec. În cazul în care această asociere este utilizată,
pacienţii trebuie monitorizaţi pentru semne şi simptome de insuficienţă cardiacă, surplus ponderal şi
edeme. Tratamentul cu pioglitazonă trebuie oprit în cazul în care se manifestă o deteriorare a
simptomelor de insuficienţă cardiacă.

e. Tulburări oculare. Intensificarea tratamentului cu insulină urmată de îmbunătăţirea bruscă a
controlului glicemic se poate asocia cu agravarea temporară a retinopatiei diabetice, în timp ce
îmbunătăţirea pe termen lung a controlului glicemic scade riscul de progresie a retinopatiei
diabetice.

f. Evitarea erorilor de medicaţie. Pacienţii trebuie să verifice vizual numărul de unităţi selectate pe
contorul stiloului injector. De aceea, capacitatea pacienţilor de a citi contorul stiloului injector este o
condiţie pentru ca pacienţii să îşi poată autoadministra insulina. Pacienţii nevăzători sau cu vedere
afectată trebuie educaţi să ceară întotdeauna ajutor sau asistenţă de la o altă persoană cu vederea
bună, care este instruită în utilizarea dispozitivului de administrare a insulinei.

g. Anticorpi anti-insulină. Administrarea insulinei poate determina formarea anticorpilor antiinsulină. În rare cazuri, prezenţa acestor anticorpi anti-insulină poate necesita ajustarea dozelor de
insulină pentru a corecta tendinţa la hiperglicemie sau hipoglicemie.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune.
Este cunoscut faptul că unele medicamente interacţionează cu metabolismul glucozei. Următoarele
medicamente pot reduce necesarul de insulină:
– Medicamente antidiabetice orale, agoniştii de receptor GLP-1, inhibitori de
monoaminooxidază (IMAO), beta-blocante, inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei (IECA), salicilaţi, steroizi anabolizanţi şi sulfonamide.
Următoarele medicamente pot creşte necesarul de insulină:
– Contraceptive orale, tiazide, glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, simpatomimetice,
hormon de creştere şi danazol.
Medicamentele beta-blocante pot masca simptomele hipoglicemiei. Octreotida/lanreotida pot fie să
crească, fie să reducă necesarul de insulină. Alcoolul etilic poate intensifica sau reduce efectul
insulinei de scădere a glicemiei.

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea.

a. Sarcina. Nu există experienţă clinică adecvată în ceea ce priveşte utilizarea Degludec la gravide.
Studiile cu privire la reproducere efectuate la animale nu au arătat diferenţe între insulina degludec
şi insulina umană în ceea ce priveşte efectul embriotoxic şi teratogen. În general, controlul
intensificat al glicemiei şi monitorizarea gravidelor cu diabet sunt recomandate în timpul sarcinii şi în
perioada de concepţie. De regulă, necesarul de insulină scade în timpul primului trimestru de sarcină
şi creşte în al doilea şi al treilea trimestru. După naştere, necesarul de insulină revine de obicei rapid
la valorile anterioare perioadei de sarcină.

b. Alăptarea. Nu există experienţă clinică în ceea ce priveşte utilizarea de Degludec în perioada de
alăptare. Nu se cunoaşte dacă insulina degludec se excretă în laptele uman. Nu se anticipează
apariţia de efecte metabolice ale insulinei degludec asupra nou-născuţilor/sugarilor alăptaţi.

c. Fertilitatea. Studiile efectuate cu insulină degludec privind efectele asupra funcţiei de reproducere
la animale nu au evidenţiat efecte adverse asupra fertilităţii.

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Acest medicament nu are nicio influenţă sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a
conduce vehicule sau de a folosiutilaje.Capacitatea de concentrare şi capacitatea de reacţie a
pacientului pot fi afectate ca urmare a hipoglicemiei. Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în
care aceste capacităţi sunt de importanţă deosebită (de exemplu conducerea vehiculelor sau
folosirea utilajelor). Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în
timpul conducerii de vehicule. Acest lucru este important mai ales pentru cei care au simptome de
avertizare a hipoglicemiei de intensitate mică sau absente sau care au episoade frecvente de
hipoglicemie. În aceste circumstanţe, recomandarea privind conducerea vehiculelor trebuie
reconsiderată.

Reacţii adverse

Hipoglicemia este reacţia adversă cel mai frecvent raportată în timpul tratamentului (vezi tabel 1).
Reacţiile adverse enumerate mai jos se bazează pe datele din studiile clinice şi sunt prezentate în
funcţie de frecvenţă şi clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe. Categoriile de frecvenţă
sunt definite după următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);
mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000) şi cu
frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Hipoglicemia poate să apară dacă doza de insulină este prea mare faţă de necesarul de insulină.
Hipoglicemia severă poate determina pierderea conştienţei şi/sau convulsii şi poate avea ca rezultat
afectarea temporară sau permanentă a funcţiei cerebrale, sau chiar deces. Simptomele hipoglicemiei
apar, de regulă, brusc. Acestea pot să includă transpiraţii reci, tegumente palide şi reci, fatigabilitate,
nervozitate sau tremor, anxietate, senzaţie de oboseală sau slăbiciune neobişnuită, confuzie,
dificultăţi de concentrare, somnolenţă, senzaţie exagerată de foame, tulburări de vedere, cefalee,
greaţă şi palpitaţii.
Tabel 1 Reacţii adverse la utilizarea insulinei Degludec

Tulburări ale sistemului imunitar. La preparatele de insulină pot să apară reacţii alergice. Reacţiile
alergice de tip imediat la insulină sau la excipienţi pot pune viaţa în pericol. La Degludec au fost
raportate rar hipersensibilitate (manifestată prin umflarea limbii şi a buzelor, diaree, greaţă,
fatigabilitate şi prurit) şi urticarie.

Lipodistrofie. Lipodistrofia (inclusiv lipohipertrofie, lipoatrofie) poate să apară la nivelul locului de
administrare a injecţiei. Schimbarea continuă prin rotaţie a locurilor de injectare în cadrul aceleiaşi
regiuni anatomice, poate ajuta la reducerea sau prevenirea acestor reacţii.

Reacţii la nivelul locului de administrare. La pacienţii trataţi cu Degludec au apărut reacţii la nivelul
locului de administrare (inclusiv hematom, durere, hemoragie, eritem, noduli, edem, decolorare,
prurit, căldură locală şi tumefierea locului de administrare). De obicei, aceste reacţii sunt uşoare şi
tranzitorii şi dispar în mod normal în timpul continuării tratamentului.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest
lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului.

Supradozaj
Un supradozaj specific cu insulină nu poate fi definit, totuşi, hipoglicemia se poate dezvolta pe
parcursul unor etape succesive, dacă pacientul primeşte o doză mai mare de insulină decât cea
necesară:
• Episoadele hipoglicemice uşoare pot fi tratate prin administrarea orală de glucoză sau
produse care conţin zahăr. De aceea, se recomandă ca pacienţii cu diabet să aibă
întotdeauna asupra lor produse care conţin glucoză.
• Episoadele hipoglicemice severe, când pacientul nu se poate trata singur, pot fi tratate
fie prin administrarea intramusculară sau subcutanată de glucagon (0,5 până la 1 mg) de
către o persoană instruită adecvat, fie prin administrarea intravenoasă de glucoză de
către personal medical. Glucoza trebuie administrată intravenos dacă pacientul nu
răspunde la glucagon în decurs de 10 până la 15 minute. După recăpătarea conştienţei,
pentru a preveni recăderile, este recomandată administrarea orală de carbohidraţi.

VII. Întreruperea tratamentului: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului va fi
luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către specialistul diabetolog, la fiecare caz în parte.

VIII. Prescriptori: medici diabetologi, alţi medici specialişti cu competenţa/atestat în diabet sau
medici desemnaţi.