Cauta

Rogobete anunta reforma medicamentului | Peste 40 de molecule noi ar urma sa intre pe lista de compensate

Peste 900 de zile de asteptare pentru accesul la medicamente inovative in Romania, fata de o medie europeana de sub 500 de zile. Este diferenta pe care Ministerul Sanatatii vrea sa o reduca printr-o reforma structurala a politicii medicamentului, care prevede simplificarea procedurilor, noi mecanisme de negociere a preturilor si extinderea listei medicamentelor compensate.
Ministerul Sanatatii pregateste o reforma structurala a politicii medicamentului, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.

Accesul la medicamente inovative: Peste 900 de zile de asteptare in Romania

“Imi doresc ca pacientii din Romania sa aiba acces la medicamente inovative si la terapii moderne, in conditii comparabile cu cele din tarile Europei de Vest. Astazi, timpul mediu de asteptare pentru accesul la medicamente inovative depaseste 900 de zile in Romania, in timp ce media europeana este sub 500 de zile. Aceasta diferenta trebuie redusa. Pentru ca, atunci cand vorbim despre un pacient oncologic sau despre un copil cu o boala rara, fiecare zi conteaza”, a scris ministrul pe Facebook.

Ministrul Sanatatii a avut o intalnire de lucru cu reprezentantii Bancii Mondiale, ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si ai Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania.

Trei directii pentru reforma politicii medicamentului

Potrivit ministrului Rogobete, reforma medicamentului urmareste trei directii esentiale:
• acces mai rapid la medicamente inovative, prin simplificarea procedurilor de evaluare si includere pe lista de compensate;
• mecanisme moderne de stabilire si negociere a preturilor, adaptate practicilor europene si nevoilor pacientilor;
• reducerea birocratiei, prin actualizarea cadrului legislativ si simplificarea procedurilor administrative care intarzie accesul la tratament.

“Vom implementa aceste schimbari etapizat, cu obiective si termene clare”, a adaugat Rogobete.

Peste 40 de molecule noi pe lista medicamentelor compensate, pana la finalul anului

In prima etapa, pana la finalul lunii decembrie, acesta isi propune actualizarea listei medicamentelor compensate prin introducerea a peste 40 de molecule noi.

Protectia-dincolo-de-gripa-–bolile-pulmonare

In cea de-a doua etapa, incepand din anul 2027, Ministerul Sanatatii vrea sa se aplice noua metodologie si noile mecanisme legislative, astfel incat timpul de asteptare pentru pacienti sa fie redus semnificativ.

 Acces la tratamente moderne 

“Stiu ca aceste schimbari nu se fac peste noapte. Dar stiu si ca, prin dialog, responsabilitate si colaborare institutionala, putem construi un sistem mai eficient si mai echitabil. Vreau ca pacientii sa aiba acces la tratamente moderne atunci cand au nevoie de ele, nu dupa luni sau ani de asteptare”, a mai transmis ministrul Alexandru Rogobete.

Etichete: medicamente compensate, lista medicamentelor compensate, medicamente inovative, rogobete

Autor: Adriana Pavel

Cele mai noi stiri medicale: