Cauta

Inteligenta artificiala, diabetul si noile provocari clinice deschid Conferinta “Ziua Medicului de Familie” 2026

S-a dat start Conferintei Nationale „Ziua Medicului de Familie” 2026, organizata la Sinaia, in perioada 21-24 mai. Programul stiintific aduce in prim-plan teme actuale din medicina de familie, de la diagnosticul precoce si managementul bolilor cronice, pana la impactul inteligentei artificiale si noile provocari pediatrice.

Tinerii medici deschid conferinta

Ziua incepe cu prima sesiune dedicata Grupului Tineri Medici MF, moderata de S.L. Dr. Remus Sebastian Sipos. Temele abordate includ deficitul de fier si anemia feripriva, boala Lyme in medicina primara, evaluarea cunostintelor adolescentilor despre acnee si relatia dintre microbiota si echilibrul emotional.

In program se regasesc si prezentari despre rolul medicului de familie in diagnosticul bolii polichistice renale autozomal-dominante si provocarile diagnostice ale eozinofiliei dupa calatorii in Africa.

Diabetul si obezitatea, teme centrale ale dupa-amiezii

Dupa pauza de pranz, Sesiunea Grupului Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice, moderata de Dr. Daciana Ioana Toma, aduce in discutie managementul obezitatii pediatrice, ateroscleroza asimptomatica la pacientul diabetic si implicatiile malnutritiei si sarcopeniei in oncologie.

Printre lectori se numara S.L. Dr. Adriana Cioca, Dr. Ana Maria Zlavog, Daniel Petrica Plaiasu si Dr. Codruta Ciongradi.

Inteligenta artificiala si implicatiile medico-legale

In sesiunea Varia 2, moderata de Dr. Dina Mergeani, unul dintre cele mai asteptate subiecte este cel dedicat inteligentei artificiale. Dr. Calin Tiu va aborda implicatiile medicale ale AI, iar avocatul Raluca Nanu va analiza dimensiunea medico-legala a noilor tehnologii in practica medicala.

Pediatria si endocrinologia pediatrica, in atentia medicilor de familie

In paralel, Sesiunea Grupului Sanatatea Copilului, moderata de S.L. Dr. Adriana-Carmen Dogaru, propune teme precum utilizarea Scalei Tanner in practica medicului de familie, tulburarile de dezvoltare sexuala, obezitatea pediatrica si impactul disruptorilor endocrini asupra copiilor si adolescentilor.

Participa, printre altii, Conf. Univ. Dr. Aida Puia, Dr. Dorian Costescu, As. Univ. Dr. Linda Barbulescu si Dr. Mihaela Nastasa.

Deschiderea oficiala a conferintei

Prima zi se incheie cu deschiderea oficiala a Conferintei Nationale „Ziua Medicului de Familie”, programata la ora 18:30, in Sala Alfa si online.

Evenimentul este organizat de Asociatia Societatea Natională de Medicina Familiei/Medicina Generala (SNMF) in parteneriat cu SMGMF Prahova.

Etichete: ziua medicului de familie, snmf, program zmf 2026, conferinta medicina de familie sinaia, medicina de familie, inteligenta artificiala, diabet, obezitate, pediatrie,

Autor: Adriana Pavel

Cele mai noi stiri medicale: