29 septembrie – Ziua Mondiala a Inimii | 1 din 4 romani sufera de o boala cardiovasculara

29 septembrie – Ziua Mondiala a Inimii | 1 din 4 romani sufera de o boala cardiovasculara
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/29-septembrie-ziua-mondiala-a-inimii-1-din-4-romani-sufera-de-o-boala-cardiovasculara/
Pe 29 septembrie, lumea marcheaza Ziua mondiala a inimii, o campanie anuala condusa de Federatia Mondiala a Inimii (WHF), menita sa creasca gradul de constientizare asupra bolilor cardiovasculare (BCV) – principala cauza de deces la nivel global.
Este un semnal ca preventia nu mai poate fi ignorata, iar alegerile zilnice – ce mancam, cat ne miscam, cum ne gestionam stresul – pot face diferenta intre viata si moarte.
In fiecare an, WHF coordoneaza campania prin dezvoltarea de resurse educationale si implicarea unei retele internationale de membri si parteneri, pentru a transmite mesajul ca preventia si stilul de viata sanatos fac diferenta.
Bolile cardiovasculare: cifre alarmante
Bolile cardiovasculare includ afectiuni precum hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca sau accidentul vascular cerebral si raman principala cauza de morbiditate si mortalitate la nivel mondial.
Aproximativ 17 milioane de persoane isi pierd viata anual din cauza BCV, iar estimarile indica o crestere pana la 23 milioane in 2030. Alte 520 de milioane de persoane traiesc cu o boala cardiovasculara.
Si in Romania situatia este ingrijoratoare: 1 din 4 romani – peste 4 milioane de persoane – erau in evidenta cu o boala cardiovasculara in 2022, conform datelor medicilor de familie si Institutului National de Sanatate Publica.
Factorii de risc: ce putem controla si ce nu
Factorii de risc pentru bolile cardiovasculare se impart in doua categorii:
• Nemodificabili: varsta, genul feminin, antecedente familiale de BCV.
• Modificabili: prediabet si diabet zaharat, obezitate, hipercolesterolemie, fumat, sedentarism, consum excesiv de alcool, alimentatie nesanatoasa, stres, tulburari de somn. Hipertensiunea arteriala reprezinta, de asemenea, un factor de risc major pentru alte afectiuni cardiovasculare.
Cum ne putem proteja inima
Preventia este esentiala, iar la nivel individual, cateva masuri pot reduce semnificativ riscul:
1. Alimentatie sanatoasa – consumul crescut de legume, fructe, cereale integrale si nuci; reducerea sarii si a alimentelor procesate; limitarea grasimilor si zaharurilor.
2. Activitate fizica regulata – cel putin 60 de minute zilnic pentru copii si 30 de minute pentru adulti; chiar si plimbarile, mersul pe bicicleta sau inotul ajuta inima.
3. Renuntarea la fumat – evitarea fumatului activ si pasiv, precum si a noilor produse cu nicotina.
4. Consum moderat de alcool – excesul este asociat cu infarct miocardic si decese premature.
5. Controale medicale regulate – consultatii preventive si monitorizarea valorilor glicemiei, profilului lipidic si tensiunii arteriale, mai ales dupa varsta de 40 de ani.
6. Tratamentul conditiilor medicale existente – controlul diabetului, dislipidemiilor si hipertensiunii arteriale reduce riscul de complicatii cardiovasculare si mortalitate.
Prin cresterea constientizarii si promovarea unui stil de viata sanatos, bolile cardiovasculare si decesele asociate acestora pot fi prevenite. Activitatea fizica regulata, alimentatia echilibrata, evitarea fumatului si a consumului excesiv de alcool, alaturi de controale medicale periodice, reprezinta pasi simpli, dar esentiali pentru o inima sanatoasa, se arata in mesajul Institutului National de Sanatate Publica transmis cu aceasta ocazie.
Etichete: bolile cardiovasculare, boli de inima, ziua mondiala a inimii, factori de risc boli de inima, preventie boli cardiovasculare
Cele mai noi stiri medicale: