Dr. Rodica Tanasescu, despre importanta formarii medicale si a e-learningului

04/05/2011
Dr. Rodica Tanasescu, despre importanta formarii medicale si a e-learningului

Dr. Rodica Tanasescu, despre importanta formarii medicale si a e-learningului

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/dr-rodica-tanasescu-presedinte-snmf-despre-importanta-formarii-medicale-si-a-e-learningului/

Dr. Rodica Tanasescu este Presedinte al Societatii Nationale de Medicina Familiei si Presedinte al Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov. In aceasta calitate este implicata in coordonarea a numeroase proiecte care sunt dezvoltate, la nivelul tuturor acestor asociatii profesionale, pentru sprijinirea intereselor medicilor de familie din Romania. In acelasi timp, dna. Tanasescu este si membru in Consiliul Municipal al Colegiului Medicilor din Bucuresti. Sprijina in egala masura si activitatea editoriala si de formare din domeniul medical, dedicata perfectionarii profesionale a medicilor de familie din Romania, fiind autor de materiale de specialitate in publicatiile de profil din tara noastra si Medic Formator in Medicina de Familie.

Pentru a afla cat mai multe informatii proaspete si direct de la sursa, am vorbit cu doamna doctor Rodica Tanasescu. Uitati mai jos ce am intrebat-o si ce am aflat de la dumneaei.

1. De ce ati lansat formaremedicala.ro, un portal de educatie medicala continua online?

 

Pana nu demult, participarea la conferinte si seminarii medicale, la diferite cursuri de specialitate ori abonarea la publicatii periodice erau singurele cai disponibile pentru perfectionarea profesionala. Vorbim, asadar, despre metode de studiu clasice, care sunt valoroase, dar consumatoare de timp, iar timpul este o mare problema pentru orice specialist. Atunci cand vorbim de competentele profesionale ale personalului medical si de imbunatatirea continua a acestora, vorbim de o adevarata provocare nu doar din punct de vedere al costurilor temporale, dar si financiare.

In acest context, portalul www.formaremedicala.ro lansat de SNMF se pozitioneaza ca primul instrument de educatie medicala online, care doreste sa ofere printr-o simpla conectare la internet, acces gratuit la cursuri EMC interactive si informatii special concepute pentru dezvoltarea profesionala a celor aproximativ 11.800 de medici de familie din tara. Este vorba, asadar, si despre cresterea competentelor profesionale in arii de patologie variate ale medicilor, dar in acelasi timp si de obtinerea de puncte de curs EMC online (stim ca o treime din punctele necesare trebuie sa fie acumulate din cursuri).

In final, obiectivul portalului este acela de a sprijini medicii de familie in efortul lor de a oferi pacientilor ingrijire de cea mai buna calitate, bazata pe informatii bogate si de mare actualitate in domeniul medical. In plus, practica internationala in ceea ce priveste asimilarea cunostintelor prin metodele de e-learning ne-a oferit un exemplu: in S.U.A., spre exemplu, numarul orelor de studiu petrecute pe internet pentru obtinerea de credite EMC s-a triplat in numai 6 ani, numarul medicilor care au participat la activitati online de formare profesionala crescand de 10 ori in aceeasi perioada.

2. Care este importanta e-learning-ului pentru medicii de familie?

 

In domeniul medical actualizarea cunostintelor si a informatiilor este esentiala. Viata pacientilor depinde si de capacitatea medicului de a afla si de a pune in practica cele mai noi cunostinte si tratamente. Indiferent de aria de specializare, provocarile sunt numeroase si datele problemei se modifica intr-un ritm rapid. Formarea medicala continua si “conectarea” permanenta la tot ce e nou sunt vitale, obligatorii, pentru exercitarea acestei profesii.
Tocmai din aceasta necesitate acuta de a fi “la curent” permanent cu descoperirile si cu lucrurile importante din medicina, noile metode de invatare facilitate de tehnologia online au castigat teren in ultimii ani in educatia medicala la nivel international si in procesul obtinerii acreditarilor pentru exercitarea profesiei de medic, influentand totodata metodele aplicate acum in procesul de invatare.

Cursurile EMC online reprezinta un nou sistem de invatare de tip constructivist. Actul de insusire a cunostintelor si a deprinderilor presupune eforturi proprii ale fiecarui cursant pe baza unui material interactiv. Motivele care fac “e-learning”-ul atat de apreciat si de utilizat la nivel international se refera la  accesul foarte rapid la informatia cautata, fara efort (printr-o simpla conectare la internet) si care presupune un cost mult mai redus decat cel cerut de metodele traditionale de formare profesionala, care ofereau credite EMC (deplasari, timp alocat, cost abonamente etc.), aspect foarte important mai ales in contextul economic actual din Romania si din strainatate.

In plus, datorita nivelului crescut de interactivitate detinut de “e-learning” (cursuri online etc.), dezvoltarea profesionala prin intermediul internetului a dovedit, comparativ cu metodele traditionale de educatie, ca are un grad mai crescut de eficienta din punct de vedere al retinerii si al capacitatii de punere in practica de catre medici a informatiilor recent aflate.

3. Cate credite EMC poate castiga un absolvent al cursului?

 

In urma primului curs EMC online „Introducere in BPOC” absolventul poate obtine 10 puncte EMC. Mai avem un curs referitor la fiziopatologie si diagnostic BPOC, care este creditat cu 8 puncte. Punctele EMC sunt obtinute daca scorul final obtinut de cursant este de cel putin 80% corect.

De asemenea, mai pregatim un alt curs despre managementul farmacologic si non-farmacologic al pacientului cu BPOC. Detalii despre acestea vom oferi in curand, la lansare.

4. Care sunt beneficiile oferite medicilor de portalul formaremedicala.ro?

 

Va voi raspunde la aceasta intrebare printr-o statistica interesanta: pana in 2016 se estimeaza ca medicii vor obtine via internet aproximativ 50% din necesarul de credite. Asadar, perfectionarea profesionala si obtinerea online de credite EMC este pe un trend crescator la nivel international. Asta nu inseamna ca nu vom continua sa ne vedem cu ocazia conferintelor si a simpozioanelor noastre, dar oferim acum si o alta modalitate de instruire.

Portalul formaremedicala.ro ofera toate avantajele despre care va spuneam mai inainte: economie de timp, flexibilitate, interactivitatea cursurilor, care inlesneste insusirea informatiei. Vorbim de o pregatire medicala moderna, cu metode actuale, recunoscute international. Despre avantajele acestui curs pot vorbi cel mai bine cei care l-au absolvit deja.

5. Cate cursuri EMC online sunt disponibile pe site-ul formaremedicala.ro?

 

In acest moment pe site sunt disponibile doua cursuri EMC gratuite: „Introducere in BPOC” si „Fiziopatologie si diagnostic BPOC”. Primul curs este format din 6 lectii, dintre care cea finala contine studii de caz. Cel de-al doilea contine 3 lectii si a patra contine studii de caz. Recomandarea noastra este ca fiecare dintre aceste lectii sa fie parcursa intr-o sedinta de studio, pe care o estimam la cca 2 ore. Dupa cum spuneam, mai pregatim un curs referitor la managementul pacientului cu BPOC.

6. Ce planuri aveti pe viitor?

 

Dorim ca rolul si implicarea medicilor de familie in sanatate sa creasca. In acest scop, urmarim sa continuam colaborarea fructuoasa intre acestia si medicii specialisti. Planurile de viitor includ asadar, continuarea acestei directii comune de pe urma careia sa rezulte beneficii in interesul pacientului. De asemenea, ne propunem sa punem la dispozitie cursuri pe tematici variate si de interes actual pentru medici. Practic, sa investim in aceasta forma de educatie medicala continua, care prezinta atat de multe avantaje, despre care v-am si vorbit deja.

Autor: Oana Bornaz

1 Comentarii

  1. tatiana bivolaru says:

    Doriti sa puneti intr-o lumina, ce? Care medicina, cea pe care o practicati blocandu-va colegii sa intre in sistem?
    Nu va pasa ca rautatea voastra , agresivitatea voastra a ajuns la cote maxime. Ca va vindeti asa zisul cabinet si pacientii ca pe o marfa .
    Din cauza voastra sistemul medical este total aiurea.
    In Targoviste sunt 5 sau 6 doctorite care au 70 de ani si nu ies la pensie, ca n-au cui sa-si vanda asa zisul mult contestatul praxis.
    Dar oare suntem cumva in Franta sau Germania de importam fel de fel de legi?Astazi, cand am citit Proiectul CoCa 2016-2017, mi s-a facut rau.Ptr. ca nu inteleg cum s-a renuntat la limita de intrare in sistem si apoi sa apara aceasta limita de 800.
    Nu cumva e mana voastra dragi colegi?
    Ati avut multa putere sa blocati intrarea in sistem si a altor dr.NU! Doar voi sa existati ca sa se lumineze si sa mearga sistemul numai cu voi.Daca as putea as pleca si maine din tara asta mizerabila!Si din pacate e plina de oameni!

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: