Astmaticii in varsta sunt adesea diagnosticati gresit cu BPOC

05/04/2011

Astmaticii in varsta sunt adesea diagnosticati gresit cu BPOC

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/astmaticii-in-varsta-sunt-adesea-diagnosticati-gresit-cu-bpoc/

In ciuda faptului ca astmul figureaza pe lista afectiunilor ce pot fi tratate relativ usor, la persoanele varstnice aceasta maladie este adeseori gestionata gresit, din cauza ca este frecvent confundata cu boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC).

Potrivit unui raport al pneumologilor britanici, prezentat la editia din 2010 a Conferintei Stiintifice Internationale organizata de Asociatia Mondiala de Alergologie, aceasta problema ia amploare pe masura ce ambele boli sunt tot mai des intalnite in randul acestei categorii a populatiei. In cadrul aceleiasi prezentari au fost relevate simptomele caracteristice bolii astmatice care ajuta la diferentierea sa de BPOC.

Potrivit specialistilor, hiper-reactivitatea bronsica ce determina episoade recurente de wheezing, dispnee, senzatie de apasare in piept si tuse este des intalnita la persoanele astmatice. De obicei, aceste simptome clinice raspund la tratamentul cu corticosteroizi, iar cele din  BPOC, de regula, nu.

Problema este ca la persoanele in varsta exista o suprapunere a sindroamelor si ca ambele boli se caracterizeaza prin obstructia cailor aeriene. In opinia profesorului Stephen Holgate din Marea Britanie, substratul fiziopatologic al acestui subgrup de pacienti care au o suprapunere a sindroamelor este prea putin inteles, iar studiile clinice nu ajuta intotdeauna. De obicei, criteriile folosite pentru a diferentia cele doua boli sunt mai degraba relative decat absolute. Exista pacienti cu BPOC care au reactionat bine la administrarea de bronhodilatatoare si corticosteroizi, asa cum exista pacienti cu astm care isi pierd raspunsul pozitiv la administrarea corticosteroizilor.

Conform cercetatorilor britanici, din punct de vedere simptomatic, exista cateva linii directoare care pot fi utilizate pentru a face diferentierea intre cele doua boli. Istoricul bolii unui pacient cu astm permite, de exemplu, o precizie oarecum mai mare in stabilirea diagnosticului corect. Astfel, simptomele, instalate la o varsta frageda, si care sunt mai degraba variabile (desi nu neaparat) indica o tendinta catre un model diurn la pacientii cu astm (desi nu neaparat), iar alergiile si comorbiditatile, precum dermatita atopica, sunt adesea prezente in cazul astmaticilor si nu a celor care sufera de BPOC. Cu toate acestea, pot exista si confuzii, deoarece atat pacientii cu astm cat si cei cu BPOC au un istoric familal.

Pe de alta parte, instalarea simptomelor la persoanele de varsta mijlocie, un istoric legat de fumat, o evolutie lenta si o obstructie ireversibila a cailor respiratorii sugereaza ca este vorba mai degraba de BPOC si nu de astm.

Un test final in diferentierea astmului de BPOC, este testul tratamentului cu corticosteroizi

Insa, asmaticii care fumeaza, cei cu un astm bronsic sever sau cei care prezinta concomitent si simptomele BPOC sunt refractari la tratamentul cu corticosteroizi.

In plus, s-a observat ca astmul la pacientii in varsta este adesea asociat cu mortalitatea prematura, nu din cauza bolii in sine, ci a comorbiditatilor precum diabetul sau hipertensiunea arteriala, in timp ce persoanele care sufera de BPOC mor in principal din cauza acestei afectiuni, in urma unei exacerbari infectioase sau a insuficientei cardiace secundare BPOC-ului, care induce hipertensiune pulmonara.

Medicii britanici au spus ca exista si alte sindroame care  se suprapun la pacientii cu varsta de peste 65 de ani, ducand la confuzie in stabilirea diagnosticului corect: bronsita eozinofilica cu tuse cronica dar fara hiper-reactivitate bronsica, aspergiloza bronhopulmonara, astmul ocupational (care rezulta adesea din diagnosticarea gresita a astmului si BPOC), sindromul Churg-Strauss, neoplasmele bronsice (adesea diagnosticate drept astm sau BPOC), sarcoidoza endobronsica (care determina obstructia cailor respiratorii), bronsiectaziile si bronsitele obliterante.

Comentand aceasta situatie confuzionala intre astm si BPOC, la pacientii varstnici, dr. Peter Calverley de la Universitatea Aintree din Liverpool considera ca cele doua patologii devin foarte similare pe masura ce astmul cronic progreseaza spre o obstructie fixa. Dr. Calverley este de parere ca acesti pacienti trebuie evaluati si tratati printr-o abordare holistica. Acest lucru presupune atentie, luand in considerare fiecare componenta individuala a bolii fiecarui pacient si tratata ca atare.

autor

1 Comentarii

  1. gorun says:

    Am 75 ani si am o situatie similara celor prezentate in articol.Diagnosticul medicului a fost BPOC.Am facut o congestie pulmonara tratata cu antibiotice insa tratamentul cu bronhodilatatoare nu ma mai ajuta. nici macar ca inainte. Poate primesc unajutor de la un specialist. Cu multumiri, Gorun.

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: