Acces cursuri

Stiri medicale

Tripla terapie in hepatita – 20.000 euro per pacient

Data ultimei actualizari: 11/04/2013

Din toamna, APAH-RO va demara o campanie de testare a hepatitei B in mai multe locatii din tara. Vestea a fost data de catre presedinta Asociatiei, Marinela Debu, in cadrul unei conferinte de presa organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitei. O alta veste buna a venit din partea secretarului de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu Cercel, care a spus ca exista “unda de speranta in vindecarea┬áhepatitei C, ” si ca mai nou “tratarea se poate face dupa bagajul genetic”, vorbindu-se tot mai mult despre farmacogenetica.

“Pentru hepatita B avem toate medicamentele inregistrate pe teritoriul Romaniei si mai avem un instrument fantastic-vaccinarea”, a precizat prof.dr. Cercel. Din anul 1995 incoace, toti nou-nascutii sunt vaccinati impotriva hepatitei B. Totusi, mai sunt copiii care provin de la mame cu hepatita, iar transmiterea materno-fetala a virusurilor hepatitice ramane o realitate in Romania.

Iar la capitolul prevalenta “Romania sta rau comparativ cu tarile din vestul Europei. De doi-trei ani incepe sa se contureze o retea de hepatita, insa screening-ul nu se face foarte bine”, sustine dr. Lucian Negreanu, seful Comisiei CNAS pe Terapie Antivirala.

In prezent pe listele de asteptare sunt aproape 5000 de pacienti cu hepatite: 1100 pacienti cu hepatita B asteapta sa primeasca aprobare de la Casa pentru tratamentul antiviral si 38000 cu hepatita C. “Pana la sfarsitul anului speram ca numarul pacientilor cu hepatita C aflati pe listele de asteptare sa scada sub 3000. Dar ar fi necesar un program de hepatita, astfel incat banii sa-i avem numai pentru hepatita”, a precizat dr. Negreanu.

Tripla terapie-costisitoare

Se vorbeste din ce in ce mai mult despre tripla terapie in hepatita, dar nu oricine si-o va putea permite. Pretul acesteia este in jur de 20.000 dolari per pacient pentru toata durata tratamentului. Aceste terapii sunt adaptate in ritm accelerat, dar nu este usor nici pentru Romania si nici pentru alte tari”, a afirmat Negreanu. “Va trebui sa ne schimbam optica vizavi de bani. Fara laborator nu poti sa pui diagnostic. Interleukina 28B, o astfel de analiza costa 80 euro. Daca nu vrei sa-i dai, atunci te va costa 20.000 euro ca sa tratezi hepatita”, a precizat prof. Streinu Cercel.

Chiar daca in 2011 se discuta de o medicina la nivel molecular, Romania inca nu-si permite acest lux. Abia deconteaza testele, ecografiile si anumite investigatii si nici alea asa cum ar trebui. “In urmatorii ani o sa creasca numarul cirozelor de 4 ori. Iar cancerul hepatic se poate depista ecografic, dar nu se deconteaza decat o ecografie de catre Casa in spital, desi un pacient cu hepatita ar trebui sa faca ecografie din 6 in 6 luni”, a specificat dr. Adriana Motoc, medic primar infectionist Sp. Victor Babes. Si dr. Negreanu, gastrenterolog la Spitalul Universitar de Urgenta sustine ca de multe ori “pacientul isi rateaza ecografia si vine cu cancer hepatic”.

Autor: redactor sef Alexandra Manaila
Sursa: www.paginamedicala.ro

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.