Acces cursuri

Stiri medicale

Trei sferturi dintre romani considera ca medicii sunt bine pregatiti, dar prost platiti

Data ultimei actualizari: 15/05/2013

poza consult medic73,5% dintre romani considera ca medicii din Romania sunt prost platiti, desi sunt bine pregatiti, dupa cum considera 64% dintre acestia. De asemenea, 77,1% dintre romani au intalnit medici din Romania care isi fac datoria cu seriozitate si responsabilitate, dar ca medicii sunt obligati sa profeseze in afara din cauza unor factori precum: salarii mici (58,7%), conditii precare in spitale (19.1%), dificultatea de a avansa in cariera (5,7%) dar si din simplul motiv ca isi doresc sa profeseze in alta tara (10,4%).

Sunt cateva dintre rezultatele unui sondaj efectuat de INSCOP Research, in perioada 20-28 aprilie 2013, la cererea cotidianului Adevarul. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.050 de persoane si este reprezentativ pentru populatia Romaniei in varsta de in varsta de 18 ani si peste 18 ani.

Studiul celor de la INSCOP a mai relevat faptul ca aproape 90% dintre romani considera ca statul trebuie sa asigure medicamente compensate si ca spitalele din Romania prezinta conditii proaste si precare. De asemenea, mai mult de jumatate dintre romani cred ca lipsa medicamentelor si dotarile modeste din spitale sunt cauzate de absenta fondurilor, in timp ce 45,8% cred ca situatia este cauzata de furtul fondurilor.

Sondajul INSCOP a mai scos la iveala si nemultumirea majoritatii romanilor fata de sistemul sanitar autohton, precum si faptul ca acestia au dat bani sau cadouri voluntar personalului medical, pentru a se asigura de calitatea serviciilor primite. De asemenea, aproape 50% dintre romani au declarat ca sistemul sanitar este printre cele mai afectate de coruptie, iar 60% dintre cei intervievati s-au declarat nemultumiti sau foarte nemultumiti de situatia din sanatate. Un alt aspect relevat de sondaj este faptul cad oar 36,5 % dintre romani considera ca au o stare de sanatate buna, in timp ce 45,9% nu isi cunosc exact starea de sanatate iar 14,5% stiu ca au o stare de sanatate proasta.

Referitor la aceste rezultate, Darie Cristea, sociolog si  coordonator de programe la INSCOP Research a declarat ca: “Teoretic, ar trebui sa fie un semnal de echilibru daca o treime din populatie este multumita de unul dintre cele mai criticate sisteme publice din ultimii 23 de ani. Daca ne gandim ca putin peste o treime din aceeaai populatie declara ca are o stare buna de sanatate, deci este posibil sa nu fi avut prea mult contact cu sistemul respectiv, constatam ca nemultumirile se concentreaza tocmai la beneficiarii reali ai sistemului de sanatate, cei care, pana la urma, il cunosc cel mai bine in urma contactului nemijlocit”.

Stire preluata de pe www.agerpres.ro

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.