Sucul obisnuit sau dietetic si felul in care iti afecteaza sanatatea

20/06/2011

Sucul obisnuit sau dietetic si felul in care iti afecteaza sanatatea

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/sucul-obisnuit-sau-dietetic-si-felul-in-care-iti-afecteaza-sanatatea/

Atat sucurile obisnuite, cat si cele dietetice prezinta dezavantaje pentru sanatate, date de continutul de zahar sau indulcitori, sau, in cazul colei, de acidul fosforic, care potrivit unor studii, poate dauna oaselor.

1. Dezavantajele si avantajele sucului obisnuit

 

Dezavantaje: Este plin de zahar adaugat sub forma de sirop de porumb bogat in fructoza, care este mai daunator decat zaharul de masa. Aportul mare de zahar adaugat este asociat cu hipertensiune si niveluri ridicate ale trigliceridelor (o forma de grasime in sange) – factori de risc pentru bolile de inima. De aceea, Asociatia Americana pentru Inima (American Heart Association – AHA) recomanda sa nu depasiti un aport zilnic de zahar de sase lingurite, la femei, respectiv noua lingurite, la barbati, relateaza eatingwell.com.

O cola de 350 de mililitri contine 8 lingurite de zahar, echivalentul a circa 130 de calorii. Asadar un suc nu inseamna sfarsitul dietei pe care o urmezi, mai ales daca reduci aportul de calorii la mese, dar prea multe sucuri pot aduce o crestere semnificativa a greutatii corporale.

Avantaje: Sucul obisnuit nu contine inlocuitori ai zaharului. Pe de alta parte, unii considera ca siropul de porumb bogat in fructoza este la fel de daunator ca indulcitorii artificiali care se regasesc in sucurile dietetice. Asa ca daca vrei sa bei un suc, opteaza pentru unul indulcit cu zahar de trestie.

2. Dezavantajele si avantajele sucului dietetic

 

Dezavantaje: Contine inlocuitori de zahar, pe care unele persoane prefera sa ii evite. Unele studii arata ca aportul de indulcitori fara calorii iti poate accentua senzatia de foame, altele contrazic aceasta ipoteza.

Avantaje: Sucurile cu indulcitori fara calorii ar putea fi mai bune pentru dinti, dat fiind ca bacteriile daunatoare pentru dantura au nevoie de zahar pentru a se dezvolta.

Sursa: www.mediafax.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: