Stiri medicale

Studiu privind vaccinarea impotriva HPV

Data ultimei actualizari: 08/10/2012

Virusul Papilloma Uman este asociat, de asemenea, si cu cancerul vaginal si cancerul la gat, atat la femei, cat si la barbati. Centrul pentru Controlul si Preventia Bolilor din Statele Unite ale Americii(SUA) estimeaza ca aproximativ 15.000 de femei si 7.000 de barbati sunt diagnosticati cu un tip de cancer asociat cu virusul HPV in fiecare an in SUA.

Conform cercetarilor efectuate, vaccinul  impotriva HPV Silgard  detinut de compania Merck& CO poate fi asociat cu stari de lesin in ziua administrarii sau cu infectii de piele la doua saptamani dupa aceea, insa nu au fost gasite dovezi pentru asocierea dintre administrarea acestui vaccin si probleme majore de sanatate.

Vaccinul  HPV protejeaza impotriva a patru tulpini de HPV, dintre care doua sunt direct responsabile pentru 70% din cazurile de cancer de col uterin la femei.

Despre studiu

Realizat de Kaiser Permanente la comanda Administratiei Alimentelor si Medicamentelor din Statele Unite ale Americii, precum si a Agentiei Europene de Medicamente, si finantat de Merck,studiul a monitorizat 190.000 de femei timp de 60 de zile dupa administrarea vaccinului. Potrivit cercetatorilor care au lucrat la el, desi “au existat sanse de sase ori mai mari ca pacientele sa lesine in ziua administrarii injectiei decat in zilele urmatoare, si de 1,8 ori mai mari ca acestea sa raporteze infectii ale tesutului la doua saptamani de la administrare“, medicamentul a fost declarat “sigur“.Lesinul si problemele de piele (cum ar fi inrosiri sau umflaturi in locul injectiei) sunt efecte secundare deja cunoscute ale vaccinului. Medicii recomanda pacientilor sa stea intinsi timp de 15 minute de la administrarea vaccinului.

Potrivit studiului, atat lesinurile, cat si problemele de piele sunt efecte secundare ale vaccinurilor in general, nefiind direct asociate cu vaccinul impotriva HPV. Din cele 190.000 de femei testate, 44.000 au primit doza recomandata de 3 injectii.

Nicola Klein, principalul autor al studiului si co-director la Centrul de Cercetare a Vaccinurilor din cadrul companiei Kaiser Permanente din Oakland, California, a spus: “Concluzia cu care trebuie sa ramanem este foarte linistitoare, insa atat pacientii cat si furnizorii trebuie sa fie foarte atenti la respectarea instructiunilor date de Centrul pentru Controlul si Preventia Bolilor  cu privire la primele 15 minute de la administrarea vaccinului.”

Silgard a fost aprobat pentru prima oara in 2006, pentru fetele si femeile cu varste cuprinse intre 9 si 26 de ani, urmand ca, ulterior, el sa fie aprobat si pentru baieti si barbati. GlaxoSmithKline PLC detine, de asemenea, un vaccin impotriva HPV, Cervarix, care a fost aprobat in SUA pentru femei in 2009.

 

Articol realizat de Echipa de redactie FormareMedicala.ro

 

Autor: Dorina Pirau
Dorina Pirau

Dorina Pirau este Editor Sef al echipei de redactie FormareMedicala, cu experienta de peste 10 ani in jurnalism medical, autor al numeroase articole si stiri medicale disponibile pe portalul FormareMedicala.ro Coordonator al unui mare numar de proiecte precum conferinte medicale, congrese international, cursuri. Editor coordonaor al revistei de Romane de Medicina Dentara si Editor Coordonator al Tribunei CMDB.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.