Acces cursuri

Stiri medicale

Statele UE au trimis Romaniei facturi pentru decont de servicii medicale de peste o jumatate de miliard de euro (CNAS)

Data ultimei actualizari: 10/04/2017

cnas-min

Razvan Vulcanescu, vicepresedintele CNAS, spune ca facturile transmise Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) de diverse state au fost de patru ori mai mari valoric in 2016 decat in 2009.

“In total, daca ar fi sa ne uitam retrospectiv pe ultimii 8 ani, statele UE au trimis Romaniei facturi pentru decont de servicii medicale in valoare de peste o jumatate de miliard de euro, in timp ce, in aceeasi perioada, facturile trimise de Romania catre alte state pentru serviciile medicale acordate pe teritoriul tarii noastre cetatenilor altor state sunt de 100 de ori mai mici, 5,6 milioane de euro (…) In conditiile in care facturile transmise CNAS de catre state au fost in 2016 de 4 ori mai mari valoric decat in 2009, cred ca trebuie utilizate toate parghiile disponibile pentru inversarea acestui trend si in acest sens vreau sa fac un apel la sprijin tuturor factorilor de decizie pentru a incerca sa corectam aceste constatari”, a declarat Vulcanescu la o dezbatere, citat de Agerpres.

El a precizat ca in 2016 bugetul CNAS pentru prestatiile medicale acordate in baza documentelor internationale a depasit 120 de milioane de euro.

“Numai anul trecut, bugetul CNAS pentru prestatiile medicale acordate in baza documentelor internationale a atins un apogeu de aproximativ 128 de milioane de euro. Aceasta cifra reprezinta de zece ori mai mult decat fondurile pe care noi le alocam pentru ingrijiri medicale la domiciliu la noi in tara sau aproape dublul bugetului alocat pentru serviciile medicale de hemodializa si dializa peritoniala”, a afirmat vicepresedintele CNAS potrivit sursei mentionate.

 

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.