Stiri medicale

Romanii nu traiesc sanatos dupa 50 de ani

Data ultimei actualizari: 06/03/2013

poza batrani la medicUn studiu al Oficiului de Statistica al Uniunii Europene, publicat marti la Bruxelles, arata  ca romanii se numara printre europenii cu cele mai mici sanse la o viata sanatoasa dupa varsta de 50 de ani, respectiv 65 de ani, fiind situati pe penultimul loc inaintea slovacilor.

Eurobarometrul privind sansele la o viata sanatoasa dupa varsta de 50 de ani a fost realizat in 2011 si a relevat faptul ca romancele pot trai in medie 57,1 ani sanatosi, iar barbatii 57,5, in contextul in care media europeana este de 62 de ani, pentru amandoua sexele.

In ceea ce priveste speranta romanilor de a avea o viata sanatoasa dupa implinirea varstei de 50 de ani, rezultatele studiului au evidentiat ca prognoza pentru femei este de doar 12 ani, la nivel european media fiind de 17,9 ani. Barbatii din Romania au, in schimb, o prognoza mai optimista, perioada medie de trai sanatos dupa 50 de ani ajungand pana la 13,1 ani.

Dupa implinirea varstei de 65 de ani, femeile pot duce o viata sanatoasa aproximativ 4,7 ani, medie care creste in cazul barbatilor pana la 5,3 ani.

La polul opus Romaniei se afla state precum Malta, Lituania si Letonia, cu medii de viata mult mai ridicate.

Stire preluata de pe www.agerpres.ro

Comentariile sunt inchise.