Romania, 15.000 de cazuri de tuberculoza anual

16/02/2015

Romania, 15.000 de cazuri de tuberculoza anual

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/romania-15-000-de-cazuri-de-tuberculoza-anual/

Planul National de Prevenire si Management al Tuberculozei Multidrog-Rezistente in RomaniaConform datelor OMS, Romania ocupa locul 6 in Europa in privinta numarului de bolnavi de tuberculoza. In anul 2014  au fost tratati peste 15.300 de pacienti, peste 500 dintre acestia fiind cazuri noi de tuberculoza multidrog rezistenta (TB MDR).

Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, in parteneriat cu Fundatia Romanian Angel Appeal, Fundatia Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate si Fundatia LHL International Tuberculosis din Norvegia, implementeaza proiectul “Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei din Romania, prin cresterea controlului tuberculozei”, in cadrul caruia identifica cazuri noi in randul grupurilor sarace si vulnerabile (oamenii strazii sau consumatori de droguri) si asigura tratament gratuit.

Coordonatorul Programului National de Control al Tuberculozei, dr. Gilda Popescu, a declarat ca Romania, a 12-a tara ca marime din Europa, ocupa locul al VI-lea in Regiunea OMS-Europa in ceea ce priveste incidenta globala a tuberculozei de la aderarea in UE din 2007 si pana in prezent.

Ea a precizat ca rata de depistare a cazurilor de tuberculoza este de peste 70 la suta de cel putin opt ani. Astfel, numai in anul 2014 au fost tratate 15.353 de cazuri noi sau recidive si dintre acestea, 547 de cazuri erau de TB MDR.

“Incidenta globala a scazut cu 48,7 la suta (de la 142,2 la suta de mii in 2002 la 73 la suta de mii in 2013). Incidenta globala la copii a scazut cu 54,4%, de la 48,3 la suta de mii in 2002 la 22 la suta de mii in 2013. Prevalenta TB a scazut cu 36,9%, de la 182,2 la suta de mii in 2002 la 122,4 la suta de mii in 2013, iar mortalitatea TB a scazut cu 50,9%, de la 10,8 la suta de mii in 2002 la 5,3 la suta de mii in 2013”, a precizat Gilda Popescu.

Ea a adaugat ca in ultima perioada Romania a inceput sa ia mai multe masuri pentru combaterea acestei boli, de la dublarea bugetului alocat pentru programul specific (bugetul aprobat pana la sfarsitul anului trecut fiind de 29.498.000 lei) si pana la elaborarea unei strategii nationale de control al TB in Romania pentru perioada 2015 – 2020.

Documentul mentionat prevede eliminarea TB ca problema de sanatate publica in Romania pana in 2050 si obtinerea unor reduceri dramatice a incidentei si mortalitatii TB pana in 2020.

“Incidenta TB trebuie sa scada cu 10 la suta anual in intervalul 2015 – 2020”, a declarat medicul.

Proiectul “Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei din Romania prin cresterea controlului tuberculozei” vizeaza in special TB MDR si grupurile sarace si vulnerabile.

In cadrul acestui proiect, opt laboratoare de referinta vor fi dotate cu echipamente moderne pentru diagnosticarea rapida a bolii, 1.000 de pacienti vor primi tratament complet, continuu si de calitate, 2.500 vor fi sprijiniti in tratamentul ambulatoriu, prin tratament supravegheat si suport social in vederea cresterii aderentei la tratament si 10.000 de persoane vor fi informate cu privire la transmiterea, prevenirea, simptomele TB si accesul la asistenta medicala primara.

“Cu ajutorul acestei finantari avem sansa sa facem diferenta in controlul TB in Romania. Cele peste 10 milioane de euro vor fi investite in medicamente, echipamente de diagnostic rapid si suport pentru pacienti. Este un pas important, pas care va fi continuat atat prin intermediul altor surse de finantare, cat si prin asigurarea sustenabilitatii interventiilor din surse guvernamentale. Scopul nostru este ca, pana in anul 2020, tuberculoza sa nu mai reprezinte o problema de sanatate publica in Romania”, a explicat coordonatorul Programului National de Control al Tuberculozei, conform Mediafax.

Proiectul “Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei din Romania prin cresterea controlului tuberculozei” este cofinantat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, operat de Ministerul Sanatatii.

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: