Acces cursuri

Stiri medicale

Rolul medicului de familie in prevenirea afectiunilor hepatice

Data ultimei actualizari: 07/10/2013

Cazurile de bolnavi diagnosticati cu hepatita B care se adreseaza Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania sunt tot mai frecvente, conform declaratiilor Marinelei Debu, presedintele asociatiei. Ceea ce este ingrijorator este faptul ca tot mai multi pacienti se prezinta in stadiul avansat al bolii din cauza lipsei informarii la timp asupra importantei testarii impotriva virusului hepatitei B.

Medicii de familie trebuie sa indrume pacientii cu risc de hepatita B

Presedintele Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice face un apel catre medicii de familie care ar trebui sa evalueze persoanele cu risc crescut de hepatita B si sa ii indrume catre testare, vaccinare si tratament.

Fac apel la medicii de familie daca au pacienti care se incadreaza in categorii de risc, care au facut interventii chirurgicale, daca au o persoana in familie cu hepatita, sa o trimita sa se trateze, , iar pentru virusul B sa-l trimita la vaccin. Dar sa nu lase lucrurile asa pentru ca vor fi indirect raspunzatori”, a precizat Marinela Debu.

Cum afecteaza noul pachet de servicii medicale pacientii cu afectiuni hepatice

Cele patru vizite gratuite la medic incluse in pachetul de servicii medicale de baza nu acopera nevoile pacientilor cu afectiuni hepatice, conform declaratiilor Marinelei Debu.

“Principala problema a pacientilor sunt numeroasele analize pe care trebuie sa le plateasca, probleme legate de anumite tratamente unde trebuie sa intervina terapia ajutatoare”, a precizat presedintele Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice.

Vizitele gratuite la medic a pacientilor este o problema analizata si de reprezentantii Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania.

Acesta considera ca, in momentul de fata, relatia dintre medic si pacienti este buna. Problemele apar in momentul in care se stabilesc serviciile medicale la care pot avea acces gratuit pacientii.

“In ceea ce priveste aceste pachete, trebuie sa venim cu niste amendamente referitoare la episoadele de prezenta a pacientilor la medic sa nu para o ingradire a accesului la asistenta medicala si sa ni se explice de ce au voie numai de atatea prezente la medic”, a precizat Cezar Irimia, Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania.

Stire preluata de pe www.agerpres.ro

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.