Acces cursuri

Stiri medicale

Riscurile la care se supune un bolnav cu sindromul apnee in somn

Data ultimei actualizari: 28/08/2013

apnee in somnApneea in somn este o afectiune cu care se confrunta aproximativ 1.5 milioane de romani. La nivel global, sufera de sindromul apnee in somn 9% dintre femei si 24% dintre barbati. Cel mai grav este ca apneea in somn poate cauza somnolenta, cauza a multor accidente rutiere prin scaderea capacitatii de concentrare. In tara exista doar 80 de medici pneumologi care trateaza apneea in somn.

Care este tratamentul pentru sindromul apnee in somn?

Specialistii considera ca un interval de 20 de ore fara somn echivaleaza cu o alcoolemie de 0,08%, fapt care afecteaza nivelul reactiilor soferilor in trafic. In acest caz, este foarte important ca persoanele sa ceara ajutorul unui medic pentru tratamentul apneei in somn si pentru a preveni, in acest fel, efectele ei manifestate prin somnolenta.

Un prim tratament poate fi realizat de pneumologi care ajuta la eliberarea cailor aeriene inferioare.

Al doilea tratament este asigurat de specialistii ORL prin interventii chirurgicale la nivelul cailor respiratorii inferioare.

Un al treilea tratament poate fi asigurat de specialistii in chirurgia buco-maxilo-faciala si de stomatologi in vederea unor proteze care largesc caile respiratorii.

“S-a constatat ca la persoanele care sufera de somnolenta riscul de a face accidente creste de 10 ori. Potrivit unor studii realizate pe soferii profesionisti, numarul de accidente rutiere creste de 5 ori, daca nu chiar mai mult. Tratamentul reduce numarul de cazuri si gravitatea accidentelor”, a declarat dr. Oana Deleanu, presedintele sectiei de Somnologie din cadrul Societatii Romane de Pneumologie.

Chestionarul pentru identificarea bolnavilor de apnee in somn

In ajutorul diagnosticarii persoanelor care sufera de apnee in somn, Societatea Romana de Pneumonologie a pus la dispozitie un chestionar aplicat in 19 tari europene. Chestionarul este realizat de Societatea Europeana de Pneumologie si poate fi consultat pe site-ul http://www.esrs.eu/sleepstudy.html si pe pagina de Facebook a Societatii Romane de Pneumologie.

Cat costa tratamentul apneei in somn daca nu este compensat?

Un aparat pentru tratament costa intre 600-1500 de euro.

In cazul in care se inchiriaza, aparatul costa 100 de lei, insa masca necesara costa 100 de euro.

Stire preluata de pe www.agerpres.ro

Un comentariu

  • Nicu Salagean spune:

    Buna ziua,
    Care este costul,care sunt procedurile si de unde se inchiriaza/cumpara dispozitivul?
    Mai multe detalii strict pe proceduri!
    Multumesc,
    Nicu

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.