Protocol terapeutic

conform ordin MS/CNAS NR 564/499/2021

R03BB06 – DCI GLICOPIRONIUM

Actualizat la FEBRUARIE 2022 | Vezi lista tuturor protocoalelor terapeutice

R03BB06 – DCI GLICOPIRONIUM

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/r03bb06-dci-glicopironium/

I. Definiţie
Bronopneumonia obstructivă cronică se caracterizează prin obstrucţia căilor aeriene care este de
regulă progresivă, nu este complet reversibilă şi nu se modifică marcat în decursul mai multor luni.

II. Indicaţii:
Glicopironium este indicat ca tratament bronhodilatator de întreţinere, pentru ameliorarea
simptomelor la pacienţii adulţi cu boală pulmonară obstructivă cronică

III. Criterii de includere a pacienţilor
Diagnosticul de bronhopneumonie cronică obstructivă

1. Clinic
a. Tuse
• cronică: minim trei luni pe an, doi ani consecutiv = diagnostic de bronşită cronică,
• deseori productivă, cu spută mucoasă şi uneori mucopurulentă
• predominant matinală (“toaleta bronşică”)
b. Dispnee
• simptomul central în BPOC
• apare iniţial la eforturi mari: alergat, cărat greutăţi mari, muncă fizică grea;
• pacientul nu mai poate face aceleaşi eforturi ca persoanele de aceeaşi vârstă cu el
c. Examenul fizic
• obezitate sau hipoponderalitate
• semne de obstrucţie: expir prelungit (durata ascultătorie a expirului este egală sau mai lungă
decât a inspirului), raluri sibilante şi ronflante, expir cu buzele ţuguiate
• semne de hiperinflaţie: torace “în butoi” (diametru anteroposterior mărit),
• hipersonoritate la percuţie, diminuarea murmurului vezicular, atenuarea zgomotelor cardiace
• semne de cord pulmonar cronic: galop drept, edeme gambiere (până la anasarcă),
• hepatomegalie de stază, jugulare turgescente
• semne de insuficienţă respiratorie: cianoză centrală, flapping tremor, alterarea stării de
conştienţă

2. Spirometric.
Obstrucţia căilor aeriene este definită ca:
– VEMS < 80% din valoarea prezisă şi
– VEMS/CVF < 70% din valoarea prezisă
– VEMS – volum expirator maxim în prima secundă
– CVF – capacitate vitală forţată

IV. Iniţierea tratamentului şi doze
Glicopironiu este indicat ca tratament bronhodilatator de întreţinere. Întrucât schema
terapeutică cu glicopironiu este mai ieftină decât cea cu tiotropiu, la pacienţii naivi care nu au fost trataţi
anteriori cu antimuscarinice cu durata foarte lungă de acţiune, tratamentul se iniţiază cu glicopironiu, iar
doza recomandată constă în inhalarea conţinutului unei capsule, o dată pe zi, utilizând inhalatorul.

V. Monitorizarea tratamentului
Se face pe baza semnelor clinice şi spirometrie

VI. Întreruperea tratamentului
– Apariţia semnelor de hipersensibilitate: reacţii alergice, angioedem (inclusive dificultăţi la
respiraţie sau înghiţire, umflare a limbii, buzelor şi feţei), urticarie sau erupţii cutanate
– Bronhospasm paradoxal
– Efecte anticolinergice

VII. Prescriptori
Iniţierea se va face de către medicii din specialitatea pneumologie, alergologie, medicină internă
iar continuarea se poate face şi de către medicul de familie în dozele şi pe durata recomandată în
scrisoarea medical.

Autor: FormareMedicala.ro

Lista tuturor protocoalelor terapeutice actualizate
Cele mai noi stiri: