Stiri medicale

Program de testare si diagnosticare pentru pacientii cu hepatita C

Data ultimei actualizari: 28/11/2013

poza femeie la control ginecologicIn Romania nu exista inca un sistem eficient de supraveghere si de screening a bolnavilor de hepatita C, conform declaratiilor lui Cristian Busoi, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS). In acest sens, se doreste elaborarea unui registru al bolnavilor de hepatita C alaturi de un program complex de testare si diagnosticare a bolnavilor.

Bolnavii de hepatita C sunt diagnosticati tarziu

In Romania exista aproximativ 600.000 de cazuri de persoane infectate cronic cu virusul hepatitei C, conform precizarilor prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals”.

Pentru ca pacientii sa inceapa un tratament din timp si pentru a scadea parametrii epidemiei HVC, elaborarea unui registru al bolnavilor de hepatita C este absolut necesar.

Stim ca e o boala care se poate vindeca printr-o terapie adecvata si ca, pentru a scadea parametrii epidemiei HVC, screeningul si terapia sunt cele mai bune metode si cele mai la indemana. Proiectul Coalitiei propune solutii pentru tratarea pacientilor cronic, mai ales ca trebuie sa tinem cont de faptul ca avem un numar crescut de pacienti, ca urmare a transfuziilor de sange efectuate in perioada anilor ’80-‘90”, a precizat prof.dr. Adrian Streinu-Cercel.

Cum va fi finantata elaborarea registrului pacientilor cu hepatita C

Cristian Busoi, presedintele CNAS, a precizat ca atat elaborarea registrului pacientilor cu hepatita C, cat si demararea unui program de prevenire, diagnosticare si tratament al pacientilor cu hepatita virala C va fi sustinuta prin fonduri europene.

“Noi am aplicat pe fonduri europene pentru a construi cateva registre foarte importante. Registrul de oncologie si registrul de hepatita sunt amandoua extrem de importante. Mai sunt si alte boli, diabetul in primul rand, care afecteaza un numar foarte mare de romani. Si acolo avem nevoie de a construi registre foarte eficiente dupa model european. Din pacate, nu putem lua din contributia de sanatate a pacientilor din Romania, din banii de la buget ar fi destul de complicat si atunci asa cum prescriptia electronica si dosarul electronic al pacientului sunt proiecte pe care le-am construit pe bani europeni, am aplicat pentru bani europeni si pe aceste proiecte”, a precizat presedintele CNAS.

Cum este structurat programul pentru hepatita C

Principalul obiectiv al programului pentru pacientii cu hepatita C are in vedere gasirea solutiilor pentru imbunatatirea managementului hepatitei C.

Programul va fi proiectat in vederea testarii, diagnosticarii si realizarii unui registru al pacientilor cu hepatita C.

Stire preluata de pe www.agerpres.ro

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.