Acces cursuri

Problemele psihologice din copilarie au un impact durabil

Data ultimei actualizari: 04/04/2011

Problemele psihologice din copilarie pot avea consecinte economice si sociale nefaste, care se intind de-a lungul intregii vieti pentru unele persoane, potrivit unui studiu efectuat pe parcursul a 50 de ani pe un grup extins de britanici.

Analiza informatiilor colectate despre aceste persoane, inca din prima saptamana de viata, iar apoi in urmatoarele cinci decenii, a scos in evidenta faptul ca acele persoane care s-au confruntat cu grave probleme de natura psihologica in copilarie aveau, dupa 50 de ani, venituri mai mici cu aproximativ 25% comparativ cu persoanele care nu au fost afectate de acele dificultati.

In plus, copiii care au suferit stigmate psihologice s-au dovedit, ajunsi la varsta adulta, mai putin constiinciosi la locul de munca, s-au casatorit de mai putine ori, iar relatiile din viata lor personala erau mai putin stabile decat in cazul celorlalti.

Studiul a fost coordonat de James Smith, economist la RAND Corporation, un organism de cercetari si analize fara scop lucrativ din Statele Unite ale Americii.

Potrivit autorilor, problemele grave de sanatate psihica din primii ani de viata se fac vinovate de o reducere cu 9%, in medie, a veniturilor unei persoane, dupa 50 de ani, prin comparatie cu ceilalti participanti la studiu care nu au suferit din cauza acelor probleme.

Aceasta scadere este de 3% in cazul problemelor de sanatate minore.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 17.634 de persoane nascute in Marea Britanie in prima saptamana din anul 1958.

Ceilalti doi autori ai studiului sunt Alissa Goodman si Robert Joyce, de la Institutul de Studii Fiscale din Londra.

Studiul a fost publicat in revista americana Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Sursa: www.mediafax.ro