Medicii manageri si-ar putea exercita profesia si in alte unitati de stat sau private

03/12/2014

Medicii manageri si-ar putea exercita profesia si in alte unitati de stat sau private

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medicii-manageri-si-ar-putea-exercita-profesia-si-alte-unitati-de-stat-sau-private/

senat-camera-deputatilorMiercuri, 3 decembrie 2014, senatorii au adoptat o initiativa legislativa de modificare a Legii 95/2006, privind reforma in domeniul sanatatii. Conform senatorilor, medicii manageri de spitale pot sa isi exercite profesia si in alte unitati sanitare de stat sau private.

Propunerea legislativa care a fost semnata de mai multi parlamentari PSD si UNPR, prevede, printre altele, abrogarea prevederii legale potrivit careia functia de manager persoana fizica este incompatibila cu “exercitarea oricaror altor functii salarizate, nesalarizate sau/si indemnizate, cu exceptia functiilor sau activitatilor in domeniul medical in aceeasi unitate sanitara, a activitatilor didactice, de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica”.

In nota de fundamentare, initiatorii  au precizat ca interdictia prevazuta de legea in vigoare este “nejustificat de excesiva, punand medicii in imposibilitatea de a-si practica, macar part-time, meseria si de a-si mentine nivelul profesional-practic pentru eventualitatea, de altfel probabila, a revenirii, dupa un timp, la profesia de baza”.

Alesii au mai aratat ca, la adoptarea Legii 194/2013 care a modificat Legea privind reforma in domeniul sanatatii, “mentinerea aceluiasi regim de incompatibilitati pentru medicii-manageri a fost o greseala cu efecte nedorite in sistemul de sanatate”, scrie miercuri si Mediafax.

Parlamentarii au mai afirmat si medicii care indeplinesc activitatea de manager de spital si care sunt intr-un numar foarte scazut, nu fac parte din categoria functionarilor publici obisnuiti, nici a demnitarilor sau a autoritatilor publice alese la nivelul local, judetean sau central.

“In multe cazuri medicul manager nu dispune, in mod obiectiv, de suficient timp si dotari corespunzatoare, in cadrul programului de lucru si al spitalului pe care il conduce, pentru a rezolva operativ si in mod profesionist toate cazurile medicale care i se adreseaza. In aceasta situatie este corect si necesar sa aiba posibilitatea de a-si exercita profesia si intr-o alta unitate sanitara, de stat sau privata”, au sustinut  initiatorii propunerii legislative.

Hotararea a fost adoptata de Senat in calitate de prima Camera sesizata, forul decizional fiind Camera Deputatilor, mai scrie Mediafax.

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: