INTERVIU | Dr. Ruxandra Dumitrescu – Despre HPV si cancerul de col uterin

20/02/2013

INTERVIU | Dr. Ruxandra Dumitrescu – Despre HPV si cancerul de col uterin

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/interviu-dr-ruxandra-dumitrescu-despre-hpv-si-cancerul-de-col-uterin/

Doamna dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrica – ginecologie, a avut amabilitatea sa ne raspunda la intrebarile legate virusul HPV si complicatiile pe care le favorizeaza.

Conform studiilor de specialitate, infectia cu virusul Papilloma Uman (HPV) este foarte raspandita. Este deja cunoscut faptul ca exista o legatura intre virusul HPV si cancerul de col uterin.

Romania se situeaza pe primul loc din Uniunea Europeana in ceea ce priveste mortalitatea cauzata de cancerul de col uterin, Organizatia Mondiala a Sanatatii estimand ca numarul de cazuri noi de cancer de col uterin va creste in tara noastra cu 21% pana in anul 2025.

FM: Care este efectul virusului HPV asupra organismului si cum influenteaza el aparitia cancerului de col uterin?

Virusul Papilloma Uman (HPV) se incorporeaza in genomul celulei de pe col. Astfel, inmultirea celulara, regenerarea acesteia se va produce din start, “cu defect”. Deci apare tesut atipic, anormal.

In prima faza apar leziunile precanceroase ale colului uterin, iar in timp se dezvolta cancerul de col uterin, chiar asimptomatic, “silentios”.

FM: Ce tipuri de HPV  conduc la  declansarea cancerului de col uterin?

Cel mai frecvent intalnite tipuri de virus HPV sunt: 16, 18, 31, 35, 39, 45, 51, 52. Exista 15 tipuri de HPV care cauzeaza cancer.

FM: Care sunt simptomele  si ce teste se pot efectua in vederea depistarii HPV?

Deseori infectia cervicala cu HPV este fara simptome, insidioasa. Alteori, apare senzatie de arsura sau prurit vulvo vaginal, secretii vaginale anormale, sangerari sau dureri la contactul sexual.

FM: Care sunt metodele de tratament pentru HPV?

Nu exista metode de tratament pentru infectia cu HPV. Se recomanda doar paliative, adjuvante, medicatie pentru stimularea imunitatii.  

FM: Care sunt metodele de preventie  a infectiei cu HPV?

Metodele de prevenire ale infectiei cu HPV sunt:

  • vaccinarea anti-HPV
  • debut cat mai tardiv al vietii sexuale
  • protectia sexuala cu prezervativ
  • numar redus de parteneri sexuali.

De asemenea, s-a dovedit ca fumatul agraveaza efectele infectiei cu HPV.

FM: Vaccinul anti-HPV este o noua speranta in prevenirea acestei infectii? Pentru cine e disponibil si cand se poate face?
Vaccinarea este metoda principala de prevenire a infectiei cu HPV, fapt dovedit stiintific. Indicatiile vaccinarii sunt: fetite/baieti cu varste cuprinse intre 9 si 12 ani (inainte de debutul vietii sexuale), precum si  femei infectate cu HPV cu risc oncogen crescut (de orice varsta).

FM: Impreuna cu FormareMedicala.ro ati lansat de curand un modul de curs privind importanta vaccinarii impotriva HPV dedicat medicilor de familie. Care este rolul colaborarii interdisciplinare in tratatrea infectiei cu HPV si cum vedeti relatia cu medicul de familie in  preventia si tratarea acestui virus?

Cred ca medicul de familie poate recomanda vaccinul ca metoda de preventie primara. Tot acesta poate recolta citologie cervico-vaginala pentru a depista precoce orice leziune sau atipie aparuta la nivelul colului uterin. Daca rezultatul examenului Babes-Papanicolau arata anomalii celulare, pacienta va fi trimisa la medicul ginecolog care o va trata corespunzator gravitatii bolii.

Recomand si parcurgerea cursului Importanta vaccinarii anti-HPV, de catre toti medicii de familie, avand in vedere importanta colaborarii si a comunicarii interdisciplinare in abordarea acestei patologii.

 

Interviu realizat de Echipa de Redactie FormaleMedicala.ro

 

Autor: Dorina Pirau

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: