INTERVIU | Dr. John V. Howard – Royal College of General Practicioners (RCGP)

24/09/2012

INTERVIU | Dr. John V. Howard – Royal College of General Practicioners (RCGP)

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/interviu-dr-john-v-howard-royal-college-of-general-practicioners-rcgp/

Dr. John V. Howard este directorul medical al Departamentului International al Royal College of General Practicioners (RCGP). In cadrul departamentului, este presedintele comitetului care se ocupa de dezvoltarea in alte tari a unui examen de specialitate pentru medicina familiei care are la baza examenul din Marea Britanie, numit MRCGP[Int].

FM: Presedintele RCGP, Dr. Iona Heath, a spus ca proiectele RCGP insufla respect pentru medicina de familie in tarile in care au loc si cresc increderea in sine a medicilor de familie, incredere pe care acestia poate au pierdut-o din cauza intereselor politice care au diminuat prestigiul profesiei.

O observatie foarte buna. Am vizitat foarte multe tari cand eram vicepresedintele Departamentului International al RCGP, inainte sa infiintam MRCGP[Int]. Am facut un sondaj in toate tarile in care am fost implicati, am intrebat “Ce va doriti ? Care sunt problemele cu care va confruntati ? Cum va putem ajuta ? Care este cel mai practic lucru pe care il putem face ?”. Si exact asta ni s-a raspuns “Avem nevoie sa fim vazuti ca ceea ce suntem, o adevarata specialitate. Avem nevoie sa fim pretuiti. Stim ca pacientii nostri ne apreciaza, dar avem nevoie sa fim apreciati si de medicii din spitale, de colegii nostri, de decidenti, in tara noastra si in strainatate. Nu este vorba doar despre bani, este vorba despre a fi vazuti cum suntem in realitate, despre promovarea profesiei.” Aceste lucruri se intamplau cand Declaratia de la Alma Ata inca incerca sa fie implementata – “un medic pentru fiecare pacient”. Si toti ne-au spus ca nu au ajuns inca la acest deziderat si au nevoie de ajutorul nostru. Doar doua tari ne-au refuzat ajutorul. Una a spus ca vrea sa lucreze cu noi, dar nu ii plac examenele. Alta tara a spus ca are deja examen de specialitate pentru medicii de familie. Insa toate celelalte tari au spus ca vor sa aiba un examen care sa fie ca un standard de calitate care sa demonstreze celorlalti colegi de alte specialitati valoarea medicilor de familie. Astfel a aparut MRCGP[Int] care este un concept, o idee, dar ne ofera o viziune, un tel. Si este exceptional cum au evoluat lucrurile, pentru ca am vrut sa sprijinim medicii din fiecare tara sa isi dezvolte propriul lor curriculum de specialitate, pentru propria lor tara si pentru nevoile lor, in contextul local, sa isi creeze propriile examene si propriii formatori de medicina de familie. Este o rasplata foarte mare sa vedem ca aceste lucruri s-au intamplat, chiar si in tarile unde au fost obstacole foarte mari.

FM: Nu este deci o solutie la cheie pe care RCGP o ofera tuturor tarilor, fiecare tara trebuie sa isi dezvolte propriul model ?

Una din zonele in care intampinam foarte mari dificultati acum este Irak. Sunt sigur ca si in Romania aveti dificultati, dar cred ca suntem de acord ca in Irak au dificultati mai mari. Lucram acum la o reconstructie a retelei de medicina de familie in Irak. Lucram la formarea de formatori si colaboram cu colegii din tarile invecinate care deja si-au dezvoltat propriul MRCGP[Int], ii rugam sa fie ei cei care ii ajuta pe colegii din Irak sa se dezvolte. Tocmai pentru a arata increderea pe care o avem in standardul creat in acele tari. Este si o metoda foarte buna pentru ca tarile invecinate sa invete sa colaboreze intre ele.

FM: Cum credeti ca poate ajuta RCGP medicii de familie din Romania ?

As intoarce intrebarea: ce credeti ca poate face RCGP pentru voi ? Ce au crezut tarile in care am lucrat ca poate face RCGP pentru ele, inainte sa lucram impreuna, cum s-a desfasurat colaborarea si cum vad ele colaborarea in continuare ? Crezul nostru este centrarea pe nevoile celorlalti. Poti fi centrat pe medic si pe cel pe care il pregatesti, pe formator si pe cel pe care il pregatesti, dar poti sa fii centrat si pe ceilalti colegi. Aceasta este filozofia RCGP, care incearca sa raspunda nevoilor si dorintelor colegilor. In ceea ce priveste resursele si alte lucruri care tin de climatul politic…

Ceea ce stiu despre Romania de la colegii romani si de la cei care au vizitat tara voastra, cum este si colegul meu Dr. Tony Mathie, este ca va zbateti sa fiti recunoscuti ca profesionisti. Nu de catre pacienti, pentru ca acestia stiu deja ca sunt tratati de medici competenti. Ci de catre colegii de alte specialitati si de guvern. Trebuie sa ne spuneti cum va putem ajuta, sa identificati de ce aveti nevoie. Pot fi lucruri marunte sau mai complexe. Am lucrat cu colegi din toata lumea. Am ajutat foarte mult colegii din Kosovo, unde au existat foarte multe fonduri europene pentru reconstructia tarii dupa razboi. Cand s-au terminat fondurile, interventiile noastre s-au redus insa am tinut legatura, am comunicat foarte mult, am urmarit progresele facute. Actualul ministru al sanatatii din Kosovo a vizitat RCGP, am discutat si ne-a promis ca va sustine proiectul actual pe care il avem in Kosovo, finantat din fonduri ale guvernului din Luxemburg. Nu stim cat va dura mandatul actualului ministru, vom vedea cat va dura sprijinul sau, dar trebuie sa profitam de acest moment. Poate lucrurile se vor schimba si in Romania. Daca voi considerati ca va putem ajuta, spuneti-ne cum si o vom face cu cea mai mare placere. Daca doriti sa creati un examen de specialitate, va putem ajuta. Intr-un ritm foarte lent sau intr-unul foarte rapid, cum s-a intamplat in Egipt. Ministrul Sanatatii din Egipt a venit la RCGP si a spus ca vrea sa dezvolte medicina de familie si sa aiba un examen de specialitate pana la sfarsitul anului. I-am spus ca este imposibil de facut intr-un an, daca nu va aloca foarte multe resurse. Si exact asta a facut si am reusit. Se poate face dar este nevoie de vointa politica, de lobby, de comparatii cu alte tari, de date din studii.

FM: Cum priviti educatia medicala online, ce beneficii aduce fata de metodele traditionale de educatie medicala continua ?

Cred ca depinde foarte mult de obiceiurile si varsta medicului. Eu am 39 de ani de practica medicala, mie imi este mai usor sa merg la un curs la mine in oras sau sa ma urc in tren si sa ma duc la Londra la un curs. Imi place mai mult sa interactionez cu colegii, imi plac atelierele interactive. Insa uit mereu sa tin o evidenta a cursurilor la care particip si cand se apropie evaluarea imi este la indemana sa urmez un curs online, ca sa pot dovedi ca am orele EMC necesare. Toti medicii tineri, toti rezidentii nostri sunt invatati insa cu cursurile online, fac asta tot timpul. Toate evaluarile, toate rapoartele lor si le fac electronic. Si orele de educatie medicala continua si le vor face online cu usurinta.

 

Interviu realizat de: Echipa de redactie FormareMedicala.ro

 

 

 

Autor: Dana Zoiteanu

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: