INTERVIU|”Educarea profesionala este vitala pentru medicii de familie”

26/05/2011

INTERVIU|”Educarea profesionala este vitala pentru medicii de familie”

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/interviu%e2%80%9deducarea-profesionala-este-vitala-pentru-medicii-de-familie%e2%80%9d-2/

Aflat pentru prima data in Romania, Prof. Dr. Richard G. Roberts, presedintele WONCA (Asociatia Mondiala a Medicilor de Familie), a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu. Printre temele abordate s-au numarat importanta proceselor de educare profesionala continua a medicilor de familie, avantajele e-learning-ului ca metoda de invatare, sistemul medical din Romania si viitorul medicinei de familie.

1. In cadrul unei prezentari, in urma cu ceva timp, ati spus ca, in acest moment, la nivel global, este nevoie de medici de familie. De ce credeti asta?

Spun ca avem nevoie de medici de familie, pentru ca, daca analizati oricare sistem de sanatate din lume, toate au probleme, dar cele mai eficiente, cele care funtioneaza cel mai bine, sunt sistemele construite pe medicina de familie. Acest lucru este evident atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare. Avem nevoie de medicii de familie datorita relatiei lor cu pacientii. Ei sunt capabili sa foloseasca atat timpul dedicat pacientilor, cat si aceasta relatie speciala medic-pacient pentru a diagnostica multe probleme si pentru a trata multe afectiuni, intr-un mod care este mult mai putin costisitor decat al altor specialitati si cu rezultate mai bune, deoarece ei identifica problemele din timp si, de asemenea, participa la prevenirea unora dintre afectiuni. Acestea sunt motivele pentru care, in 2009, World Health Assembley a adoptat in unanimitate o rezolutie potrivit careia toate sistemele de sanatate din lume ar trebui sa fie organizate avand la baza medicina de familie.

2. Tinand cont de vasta dvs. experienta, cat de importanta este educarea profesionala pentru medicii de familie?

Eu cred ca este vitala. Cu ceva timp in urma, era suficient sa mergi la Facultatea de Medicina, pentru ca apoi sa poti practica aceasta meserie. Acum, insa, informatia este mult mai vasta, sunt mult mai multe lucruri pe care un medic trebuie sa le stie. Medicina de familie, ca stiinta, s-a dezvoltat incredibil de mult.

3. De ce au nevoie medicii de familie de formare profesionala continua de-a lungul carierei lor?

In prezent, vedem din ce in ce mai multi oameni care au afectiuni cronice multiple (diabet, hipertensiune arteriala, boli de inima etc.) sau care au probleme de sanatate mentala, astfel ca sunt multe lucruri pe care un medic de familie trebuie sa le stie. Si, in acest context, nu este suficient doar ce invatam in cadrul procesului nostru de educare anterior, ci este vorba despre ceva ce trebuie sa facem pe tot parcursul carierei noastre. De aceea, eu le spun studentilor si celor care participa la prezentarile mele ca niciodata nu invata medicina ci reinvata medicina, pentru ca exista intotdeauna informatii care se schimba de la un la altul.

4. Ce parere aveti despre e-learning ca metoda de invatare? Care sunt avantajele pe care le ofera?

In opinia mea, unul dintre avantajele majore ale e-learning-ului ar fi ca este la indemana de fiecare data cand vrei sa afli mai multe. Daca ai un program incarcat, poti intra pe internet, poti accesa cursurile care te intereseaza, este mult mai putin costisitor. De multe ori, e-learning-ul poate constitui un mod minunat de a-ti actualiza cunostintele, de a fi la curent cu noutatile din domeniu. Un alt avantaj ar fi ca platforma iti poate oferi informatia in forme diferite (clipuri video, audio etc.).
Exista apoi si marele avantaj al posibilitatii autotestarii inainte si dupa ce urmezi un curs, datorita testelor pe care o platforma de e-learning le pune la dispozitia medicilor. Eu cred ca exista multe feluri in care o platforma online poate face ca invatatul sa fie mult mai placut, si as mentiona aici studiile de caz, simularile, clipurile video cu pacienti care vorbesc despre problemele lor. Toate acestea fac ca medicii de familie sa devina mai buni specialisti, ceea ce va avea implicatii pozitive asupra pacientilor, familiilor acestora si comunitatilor in care acestia traiesc.

5. Care sunt particularitatile programelor de e-learning in Statele Unite ale Americii?

In Statele Unite am invatat cateva lucruri. Unul dintre acestea ar fi ca o platforma de e-learning trebuie sa aiba un continut foarte bun. Daca acest continut nu este de calitate, oamenii nu vor intra pe site. In al doilea rand este vorba despre usurinta cu care se navigheaza pe site. In prezent, multe astfel de platforme apeleaza la promovarea prin intermediul e-mail-ului. Cei aflati in baza de date primesc saptamanal un e-mail cu noutatile de pe platforma respectiva.
In SUA exista si o alta metoda prin intermediul careia medicii de familie afla noutatile care apar. O companie de telecomunicatii a creat niste secvente scurte de trei-patru minute, de obicei video si audio, care sunt trimise prin intermediul telefonului mobil. Astfel ca, in timp ce astepti sa-ti vina randul la banca poti sa urmaresti ce mai este nou in domeniul tau de activitate. Un astfel de continut este si interactiv, deoarece intotdeauna exista si un sistem de raspuns din partea audientei, cum ar fi, de exemplu, intrebarile de genul “Ce ati face voi in acest caz?” sau “Ce parere aveti despre acest lucru?”. Acum, in Statele Unite, acest sistem este foarte popular.

6. Cum functioneaza programele de educare a medicilor de familie in SUA?

In Statele Unite exista mai multe sisteme de certificare, unul, intitulat “Recertificare”, prin care medicii de familie sunt obligati sa dea un examen o data la sapte ani si un altul, anual, pentru o, sa-i spunem asa, supra-certificare. In cazul celui din urma, trebuie sa urmezi un curs, pe o anumita tematica pe care o alege fiecare (diabet, boli cardiovasculare etc.). Acest lucru se desfasoara online.
O alta modalitate sa-i faci pe medicii de familie sa apeleze la metodele de invatare online este sa existe un program de educare care sa solicite acest lucru, ca parte a continuarii evaluarilor medicului respectiv.

7. Ce parere aveti despre sistemul medical din Romania?

Este pentru prima data cand vin in Romania si mai am multe de invatat, dar din cate am inteles, aici, sistemul medical depinde in foarte mare masura de Guvern, iar procentajul de 3,6% din PIB alocat acestui sector este foarte putin. Acest lucru nu poate continua. Romania trebuie sa cheltuiasca cel putin dublu fata de momentul actual pentru sistemul sanitar, iar fondurile trebuie directionate catre dezvoltarea medicinei de familie. In Statele Unite se cheltuie 9.000 de dolari/an/persoana in ceea ce priveste serviciile din sistemul sanitar, in timp ce in Romania suma este de aproximativ 220 de dolari.

Fie Guvernul isi va schimba radical atitudinea fata de finantarea sistemului medical, ceea ce probabil se va intampla, si/sau este mai mult decat necesar sa se dezvolte initiativa privata, sistemul asigurarilor de sanatate private. Iar, cred eu, parte a negocierilor cu firmele private de asigurari de sanatate este nevoia de a avea fonduri pentru investitia in educarea profesionala continua a medicilor si a pacientilor, pentru ca stiintele medicale se modifica tot timpul.
Ministerul Sanatatii trebuie sa gaseasca metode de a finanta medicina de familie fara sa ceara bani de la Guvern. In acest sens, sugestia mea este ca medicii de familie sa fie lasati sa incheie contracte cu firme private de asigurari de sanatate.
Medicii romani sunt dedicati si foarte bine pregatiti, insa sunt si “frustrati” ca nu pot sa faca tot ce si-ar dori pentru pacientii lor.

8. Care este, in opinia dvs., viitorul medicinei de familie?

Eu cred ca viitorul medicinei de familie este acum mai bun decat oricand. Din experienta mea de 30 de ani ca medic de familie, pot spune ca acestea sunt cele interesante momente, pentru ca acum incepem sa avem instrumente, cum ar fi, de exemplu, informatiile pe care le poti afla prin intermediul internetului sau al telefonului mobil, care pot aduce cunostintele mondiale in interesul pacientilor din punct de vedere al ingrijirii medicale. Acest lucru este extrem de captivant si ne face sa devenim medici de familie mai buni, astfel incat sa putem face mai multe pentru pacientii nostri.

Prof. Dr. Richard G. Roberts este medic de familie şi avocat şi, din 1987, profeseaza în Belleville, California, Statele Unite ale Americii. La nivel internaţional, Dr. Roberts este preşedinte al Organizaţiei Mondiale a Medicilor de Familie (WONCA). El este si vicepreşedinte al Asociaţiei Medicale Postuniversitare Interstate din SUA. Dr. Roberts a mai ocupat functia de preşedinte al Academiei Americane a Medicilor de Familie (AAFP) şi Societăţii Medicale din Wisconsin. In activitatea sa, profesorul Roberts s-a concentrat pe diverse tematici de interes, precum îmbunătăţirea calităţii actului medical, trasarea unor linii directoare şi reproiectarea practicii medicale.

autor

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: