INTERDIAB 2015 – cel mai important eveniment dedicat bolii cronice renale diabetice din Romania

11/03/2015

INTERDIAB 2015 – cel mai important eveniment dedicat bolii cronice renale diabetice din Romania

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/interdiab-2015-cel-mai-important-eveniment-dedicat-bolii-cronice-renale-diabetice-din-romania/

confUnii dintre cei mai importanti diabetologi si nefrologi romani precum si profesionisti din specialitati conexe impreuna cu reputate personalitati internationale din domeniul diabetului zaharat si nefrologiei fac parte din Comitetul Stiintific al manifestarii “International Conference on Interdisciplinary Management of Diabetes Mellitus and its Complications – INTERDIAB 2015”.

Evenimentul, programat in perioada 26-28 martie 2015, la Hotel Ramada Parc, Bucuresti, isi propune sa aduca participantilor cele mai importante cercetari medicale din domeniu.

Tema principala a conferintei se refera la conexiunile interdisciplinare ale bolii cronice renale diabetice, iar programul stiintific va cuprinde lucrari originale (vor fi trimise spre indexare in bazele de date internationale) si conferinte invitate.

Concret, pe parcursul celor trei zile de sesiuni stiintifice vor fi abordate teme de maxima importanta din domeniul diabetului zaharat si al bolii cronice de rinichi diabetice (BCRD), precum: factorii metabolici asociati cu etiologia si progresia bolii cronice de rinichi diabetice, profilaxia si managementul terapeutic al denutritiei in BCRD, terapia conservatoare si de substitutie renala in BCRD, evaluarea si managementul riscului cardiovascular la pacientii cu BCRD, tulburari hormonale asociate cu dezvoltarea si progresia BCRD, obezitatea si boala cronica de rinichi diabetica, precum si neuropatia somatica si autonoma in BCRD.

“INTERDIAB 2015 va aduce in Romania pe unii dintre cei mai cunoscuti specialisti de peste hotare in domeniul bolii cronice de rinichi diabetice. Suntem deosebit de onorati sa avem alaturi de noi profesori din Italia, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Suedia, Ungaria si Ucraina, atat ca membri in Comitetul Stiintific al conferintei, cat si ca lectori.Avem convingerea ca va fi o manifestare de inalta tinuta stiintifica si ca, astfel, vom reusi sa crestem nivelul stiintific al profesionistilor romani, precum si sa imbunatatim managementul bolii cronice renale in Romania”, a declarat prof. dr. Cristian Serafinceanu, presedintele Asociatiei pentru Studii Reno-Metabolice si Nutritionale si presedintele conferintei INTERDIAB 2015.

Pe langa zeci reputati specialisti din Romania, la acest eveniment se vor afla si importanti lideri de opinie in domeniul nefrologiei si diabetologiei international din tari precum Italia, Danemarca, Austria , Ungaria, Ucraina, Germania sau Spania.

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: