Implant de inima artificiala, in Romania

10/12/2014

Implant de inima artificiala, in Romania

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/implant-de-inima-artificiala-romania/

bisturiuUn procedeu nou in Romania, prin care pacientilor care au nevoie de transplant cardiac li se va introduce o “inima artificiala” – dispozitiv care functioneaza ca o pompa si regleaza debitul cardiac – va fi introdus la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant (IBCvT) din Targu Mures.

Un nou timp de interventie chirurgicala va fi introdus in Romania de catre specialistii de la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant (IBCvT) din Targu Mures. Pacientilor care au nevoie de un transplant cardiac, li se va introduce “o inima artificiala”.

Inima artificiala este un dispozitiv care functioneaza ca o pompa si regleaza debitul cardiac.

Seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, Horatiu Suciu, a declarat ca personalul medical de aici face deja transplantul “de rutina” si urmeaza sa introduca un procedeu in premiera in Romania.

Prin noul procedeu, pacientilor care au nevoie de transplant li se va introduce o “inima artificiala” – un dispozitiv care functioneaza ca o pompa, preluand activitatea muschiului inimii si regland debitul cardiac, a afirmat dr. Horatiu Suciu citat de Mediafax.

“Exista inca procedee pe care nu le-am facut, sunt procedee care asigura un suport mecanic al circulatiei si care asigura asa-numitele «bridge to transplantation», pentru pacientii care, iata, asteapta pe liste un an-doi si nu primesc un cord. Suntem in curs de a implementa aceste proceduri noi in clinica noastra, care constau practic in introducerea unui dispozitiv intrapericardic, care sa asigure aceasta functie a inimii. Popular se spune «inima artificiala», este un dispozitiv de asistare mecanica a circulatiei, pentru ca inima proprie ramane pe loc. Si suntem in curs, suntem foarte aproape de a face acest lucru”, a mai completat specialistul.

Astfel de procedee nu se realizeaza in acest moment niciunde in Romania si constituie o prioritate a institutului din Targu Mures,  mai ales ca tara noastra este singura din zona in care nu se realizeaza inca.   

Acest tip de interventie se realizeaza de mai mult timp in Europa Centrala.

Vestea imbucuratoare pentru pacienti este mai ales aceea ca finantarea acestui procedeu va fi suportata de CNAS.

“In principiu, toate materialele specifice chirurgiei cardiovasculare se platesc din programul national de prevenire-combatere a bolilor cardiovasculare, deci le asigura CNAS. Exista o lista cu materiale care pot fi decontate prin acest program, aprobata prin ordin comun al Ministerului Sanatatii si CNAS, si sunt prevazute si aceste dispozitive. Deci, si in acest moment se pot achizitiona. Dar sunt foarte scumpe, de la 50.000 de euro in sus, niciun spital nu-si va permite. Probabil, va fi nevoie de un program separat pentru aceste dispozitive”, a spus Suciu, precizand ca procedeul nu va presupune si alte costuri, din moment ce medicii sunt platiti cu salariu fix”,  a mai declarat Seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, dr. Horatiu Suciu, conform Mediafax.

1 Comentarii

  1. Comuna Frumosu/județul Suceava says:

    De când se estimează a se trece la implantul de inimă artificială şi,care vor fi procedurile pentru cei ce vor dori să beneficieze de aşa ceva?

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: