Fumatul favorizeaza cancerul mamar, lipsa exercitiilor fizice stimuleaza cancerul intestinal

04/03/2011

Fumatul favorizeaza cancerul mamar, lipsa exercitiilor fizice stimuleaza cancerul intestinal

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/fumatul-favorizeaza-cancerul-mamar-lipsa-exercitiilor-fizice-stimuleaza-cancerul-intestinal/

Doua studii publicate miercuri au relevat faptul ca femeile aflate la menopauza care fumeaza sau care au fumat in trecut se confrunta cu un risc crescut de cancer mamar, iar persoanele care nu practica exercitii fizice risca sa sufere de cancer intestinal.

Fumatul favorizeaza cancerul mamar 

 

Potrivit unui studiu publicat de editia online a revistei British Medical Journal (BMJ), femeile aflate la menopauza care fumeaza sau care au fumat in trecut prezinta un risc de cancer mamar cu 16% mai mare in comparatie cu femeile care nu au fumat niciodata.

Riscul este ridicat si pentru femeile expuse, intr-un moment sau altul din viata lor, la efectele fumatului pasiv.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 80.000 de femei cu varstele cuprinse intre 50 de ani si 79 de ani, care au fost monitorizate timp de 10 ani.

Lipsa exercitiilor fizice stimuleaza cancerul intestinal

 

Un alt studiu, realizat pe baza a 20 de cercetari anterioare si publicat in British Journal of Cancer, a evidentiat faptul ca persoanele foarte active din punct de vedere fizic se confrunta cu un risc de trei ori mai mic de a face polipi intestinali, formatiuni considerate precursoare ale cancerului.

“De mult timp stim deja ca un stil de viata activ poate proteja contra cancerului intestinal, insa acest studiu este primul (…) care demonstreaza ca teoria potrivit careia sportul conduce la o reducere a numarului de polipi intestinali reprezinta explicatia cea mai plauzibila”, a declarat Kathleen Wolin de la Universitatea Washington din St. Louis din statul Missouri.

Exercitiile fizice au numeroase beneficii: stimuleaza sistemul imunitar, reduc inflamatiile intestinale si contribuie la reducerea nivelului de insulina – toti acesti factori fiind susceptibili de a avea un impact major asupra riscului de a dezvolta polipi”, a adaugat principala autoare a acestui studiu.

Cu toate acestea, nu este vorba de a face sport in regim intensiv – in opinia cercetatorilor de la Cancer Research UK, organismul care publica British Journal of Cancer, pentru limitarea riscului de cancer intestinal sunt suficiente 30 de minute de exercitii “moderate” in fiecare zi si mentinerea unei greutati corporale rezonabile.

Sursa: www.mediafax.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: