Federatia “Solidaritatea Sanitara” solicita acordarea tuturor drepturilor aferente garzilor suplimentare

25/07/2016

Federatia “Solidaritatea Sanitara” solicita acordarea tuturor drepturilor aferente garzilor suplimentare

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/federatia-solidaritatea-sanitara-solicita-acordarea-tuturor-drepturilor-aferente-garzilor-suplimentare/

Federatia Solidaritatea SanitaraIn disputa cu Ministerul Sanatatii pe tema platii garzilor suplimentare, problema este reprezentata de semnificatia diferita a cuvantului “plata” pe care o da ministerul, iar sindicatele din sanatate cer acordarea tuturor drepturilor aferente acestora.

“Luand act de declaratiile publice ale Ministerului Sanatatii, din data de 24 iulie 2016, asa cum au fost preluate de mass-media, privind faptul ca va plati garzile suplimentare (garzile suplimentare vor fi platite), precizam urmatoarele: Federatia “Solidaritatea Sanitara” nu a afirmat niciodata ca garzile suplimentare normei de baza, ce vor face obiectul unui contract individual cu timp partial, nu vor fi platite. Plata acestora este stabilita in cadrul OUG nr. 20/2014. Problema o reprezinta semnificatia diferita a cuvantului “plata” (drepturi salariale), pe care o da Ministerul Sanatatii fata de noi. Cu alte cuvinte, in discutie este cuantumul platilor, respectiv acordarea tuturor drepturilor aferente acestora, asa cum le-am precizat in mod public, solicitarile noastre fiind clare”, scrie intre-un comunicat emis de Federatia “Solidaritatea Sanitara”.

Cei de la  “Federatiei Solidaritatea Sanitara” mai sustin ca in cadrul negocierilor de vineri, 22 iulie 2016, reprezentantii Ministerului Sanatatii au indicat in mod clar ca, din punctul de vedere al institutiei, nu exista cadrul legal pentru acordarea acestor drepturi, aratand ca a inaintat solicitarile acesteia Ministerului Muncii, rezolvarea lor depinzand de deciziile acestei institutii.

“In acest sens, reiteram inca odata, in mod public, solicitarea unei intalniri comune intre reprezentatii celor doua institutii si cei ai Federatiei “Solidaritatea Sanitara”, pentru rezolvarea problemelor ce tin de garzile medicilor si a tuturor problemelor ramase nerezolvate in salarizarea personalului din sistemul sanitar. Reamintim faptul ca aceste solicitari au fost transmise in mod consecvent in ultimele doua luni, amanarea negocierilor conducand la situatia actuala”, se mai precizeaza in comunicat, potrivit Agerpres.

Tot conform Federatiei, in contextul in care reprezentantii Ministerului Sanatatii au estimat ca modificarea OMS nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor in unitatile publice din sectorul sanitar va dura cel putin 30 zile, reprezentantii Federatiei “Solidaritatea Sanitara” au solicitat acoperirea vidului legislativ prin intermediul unui set de recomandari, care sa sprijine activitatea spitalelor. Aceste recomandari trebuie sa includa insa si acordarea drepturilor solicitate de catre aceasta.

“Apreciem in mod public disponibilitatea Ministerului Sanatatii de a recunoaste faptul ca exista o problema legata de organizarea activitatii de garda in unitatile sanitare publice, caracterizata de obligarea medicilor la un timp de munca cu mult peste normele legale in vigoare, de necesitatea imbunatatirii conditiile de munca si de plata unor drepturi. Consideram insa ca nu este suficient, fiind necesara in acest moment intrarea in legalitate din toate punctele de vedere si acordarea tuturor drepturilor, asa cum le-am solicitat si argumentat. Ne exprimam inca odata disponibilitatea de a participa la solutionarea cererilor care necesita o abordare atenta, expertii Federatiei “Solidaritatea Sanitara” fiind dispusi sa participe la elaborarea noilor acte normative, acolo unde este cazul. Precizam ca pana la demararea negocierilor si solutionarea problemelor indicate de noi, demersurile Federatiei “Solidaritatea Sanitara” vor continua, asa cum au fost stabilite”, se mai arata in comunicat.

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: