Stiri medicale

Experimentul Bucuresti

Data ultimei actualizari: 05/02/2013

Daca iti propui sa strici alcatuirea si echilibrul mintii unui om nu o poti face cu succes decat in copilarie. O minte bine cultivata prin educatie si bine echilibrata prin dragoste parinteasca inca din copilarie, poate face fata la adversitati incredibile.  Aceste observatii pot parea banale unui cititor avizat, mai ales ca ele au fost facute inca de Platon, iar pediatrii si profesorii de ciclu primar le vad zilnic.  Consecintele stricaciunilor din copilarie pot fi insa dramatice si nu numai pentru individ in sine, ci si pentru societatea in care traieste.

Ce s-a stricat in mecanismul mintii tanarului de numai 20 de ani care a impuscat 20 de copii si 6 profesori la Newtown in Connecticut?  Ce i-a lipsit ca sa fie intreg si echilibrat?  Stim ce se intampla cu dezvoltarea psihica a unui copil care se naste fara vaz sau fara auz. Aceste experimente naturale sunt dureroase, dar inprevizibile si inevitabile caci tin de factori genetici pe care nu-i putem inca controla. Dar ce se intampla cu un copil lipsit de experiente socio-emotionale si cognitive, si care lipsa nu mai este inevitabila si incontrolabila? Din pacate si in acest caz avem parte de un experiment natural, cel al copiilor abandonati la nastere. Fenomenul abandonului copiilor imediat dupa nastere reprezinta o pata pe obrazul mandriei noastre nationale, si singurul lucru din trecutul nostru recent pentru care merita sa ne rusinam.

Acest experiment natural, dureros pentru noi, a fost folosit pentru a se evalua influenta deprivarii materiale si sociale in aparitia sechelelor cognitive, sociale si psihiatrice la copii abandonati. Initiativa apartine Fundatiei MacArthur (www.macbrain.org)si urmareste sa inteleaga rolul experientei in influentarea dezvoltarii creierului si a comportamentului. Majoritatea studiilor de pana aici au fost facute pe modele animale si pe copii adoptati din institutiile de plasament. Ele sunt fie incomplete, fie contin erori de selectie. The Bucharest Early Intervention Project (BEIP) a urmarit sa lamureasca cateva probleme:

  1. Importanta calitatii ingrijirilor pre-adoptie.
  2. Eliminarea erorii de selectie, deoarece copii adoptati din orfelinate sunt in primul rand cei sanatosi si cu o dezvoltare aparent normala.
  3. Masurarea cu precizie a unor constructe, pana recent omise, deoarece evaluarea comportamentului se facea pe baza de lista de componente si nu prin interviu psihiatric structurat.
  4. Evaluarea cognitiei sociale, deoarece studiile precedente evaluasera doar atasamentul si sociabilitatea globala.
  5. Separarea influentelor institutionalizarii de cele ale culturii locale, majoritatea adoptiilor fiind facute in alta tara decat cea de origine a copilului institutionalizat.

Studiul a fost condus de Charles H. Zeanah profesor de psihiatrie si pediatrie la Tulane University School of Medicine, Charles A. Nelson III, seful catedrei de Cercetare si medicina a dezvoltarii pediatrice la Harvard Medical School si Nathan A. Fox profesor de dezvoltare umana la Universitatea Maryland.

Studiul, inceput in anul 2000, a fost randomizat si controlat pentru a urmari efectele plasamentului familial ca o alternativa la ingrijirea in orfelinat a copiilor abandonati la nastere. Studiul a cuprins 136 de copii, cu varste cuprinse intre 6 si 31 de luni, din 6 orfelinate bucurestene. Lotul martor a fost alcatuit din 72 de copii de aceleasi varste si sex aflati in familile de origine, nascuti in aceleasi maternitati ca si cei abandonati si institutionalizati. In procesul de selectie toti copii au fost evaluati din punct de vedere pediatric, neurologic, dezvoltare fizica, anomalii, auditiv, iar din lotul inial de 187 au fost eliminati 51 din motive medicale sau cu malformatii genetice. Cei 136 de copii institutionalizati au fost impartiti in doua loturi: 69 au fost dati in plasament familial, iar 67 au ramas in orfelinate. Familiile de plasament au fost selectionate cu mare grija si au fost platite din banii Fundatiei MacArthur. Toti copii au fost urmariti sistematic pana la varsta de 54 de luni. Au fost evaluate prin scale specifice: mediul de ingrijire, dezvoltarea fizica, functia cognitiva, limbajul, comunicarea sociala, reactivitatea emotionala, comportamentul interactional, atasamentul, recunoasterea emotiilor, electrofiziologic (EEG), recunoasterea fetei.

Nu voi insista cu amanuntele tehnice ale cercetarii. Pentru specialisti am atasat bibliografia la sfarsitul articolului.

Concluziile autorilor. Per total, este clar ca institutionalizarea se asociaza cu efecte negative profunde asupra dezvoltarii copilului in general si a creierului in special. Practic toate domeniile de dezvoltare sunt compromise de cresterea in institutii: dezvoltarea fizica, creierul, cognitia, limbajul si dezvoltarea socio-emotionala. In plus, aproape jumatate dintre copii institutionalizati sufera de una sau mai multe probleme psihopatologice. Vestea buna este ca plasamentul familial diminueaza unele suferinte psihopatologice si normalizeaza unii parametri de dezvoltare. Vestea proasta este ca acest plasament familial nu ajuta la ameliorarea tuturor parametrilor de dezvoltare. Unii parametri se recupereaza doar daca copilul este plasat de foarte mic si sta foarte mult intr-o familie. Ramane intrebarea: dupa ce varsta, un copil plasat in mediu familial nu se mai recupereaza? Cand este prea tarziu sa-l mai plasezi intr-o familie? Din punct de vedere neurobiologic putem anticipa ca exista un astfel de moment, iar el este influentat de durata petrecuta de copil in mediul deprivat al orfelinatelor. De asemenea putem anticipa ca dezvoltarea fizica si cea cognitiva se recupereaza complet, dar atasamentul si functia lingvistica nu, mai ales daca copilul a stat prea mult in institutie. Tot din punct de vedere neurobiologic am remarcat lipsa normalizarii electro-encefalografiei (EEG). Desi greutatea si inaltimea se recupereaza rapid, circumferinta craniului nu mai creste. Credem ca acest fapt se datoreaza unei erori de apoptoza care duce la existenta unui numar prea mic de neuroni si deci la un creier subdotat. Este nevoie de mecanisme de neuroplasticitate compensatorii care sa redirectioneze creierul pe o traiectorie de dezvoltare cat mai apropiata de normal. Datele comportamentale arata ca imbunatatirile apar, dar mai lent si in mai mica masura decat ne-am asteptat.  Evaluarea psihiatrica la varsta prescolara (PAPA) sugereaza ca, cel putin in privinta depresiei si anxietatii, plasamentul familial are efect in reducerea poverii suferintei. Din pacate are un efect neglijabil asupra tulburarii de deficit de atentie cu hiperactivitae (ADHD) si asupra comportamentului deviant si sfidator/opozitional. Din punctul de vedere al evolutiei la adolescenta aceasta ultima constatare este descurajanta. Totusi plasarea copiilor in medii familiale puternice este benefica, si nu depinde decat de cei ce fac si aplica politicile publice sa se ghideze dupa studii stiintifice solide.

Concluzia mea. Intr-o lume ideala, toti copii ar trebui sa se nasca doar daca sunt doriti si planificati de ambii parinti.  Si sa nu mai fie atata saracie!

 

Bibliografie.

  1. Nelson, C.A., Bloom, F.E., Cameron, J., Amaral, D., Dahl, R., & Pine, D. (2002). An integrative, multidisciplinary approach to the study of brain-behavior relations in the context of typical and atypical development. Development and Psychopatology, 14, 499-520.
  2. Zeanah, C.H., Nelson, C.A., Fox, N.A., Smyke, A.T., Marshall, P., Parker, S.W., et al. (2003). Designing research to study the effects of institutionalization on brain and behavioral development: The Bucharest Early Intervention Project. Development and Psychopatology, 15, 885-907.
  3. Zeanah, C.H., Smyke, A.T., Koga, S.F., Carlson, E., & the BEIP Core Group. (2005). Attachment in institutionalized and community children in Romania. Child Development, 76, 1015-1028. 

 

Autor: Dr. Sever Cristian Oana

Dr. Sever Cristian Oana este Medic Primar, Medicina de Familie, instructor formator si autor al cursurilor Hiperplazia Benigna de Prostata – Partea I si Partea II disponibile in mod gratuit pentru medicii de familie din Romania in cadrul platformei FormareMedicala.Din 2008 este membru al Senatului SNMF (Societatea Nationala de Medicina a Familiei) si membru al comisiei juridice CMB (Colegiul Medicilor Bucuresti), din 2006 este membru in Consiliul de Administratie al AMFB (Asociatia Medicilor de Familie din Bucuresti).

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.