Acces cursuri

Stiri medicale

Examen de intrare in rezidentiat in 23 noiembrie 2014

Data ultimei actualizari: 21/11/2014

ministerul-sanatatiiMinisterul Sanatatii va organiza duminica, 23 noiembrie 2014, un nou concurs de intrare in Rezidentiat pentru posturile si locurile din domeniile medicina, medicina dentara si farmacie.

La fel ca in anii trecuti, concursul se va desfasura, descentralizat, in 6 centre universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Tg Mures si Timisoara.

Anul acesta, un numar de 5 659 de candidati s-au inscris pentru a ocupa unul dintre cele 3.909 locuri si posturi scoase la concurs de catre Ministerul Sanatatii.

Din totalul locurilor si posturilor scoase la concurs, 3.443 sunt pentru domeniul medicina, 317 pentru domeniul medicina dentara, iar 149 pentru farmacie.

Cei mai multi medici tineri, 4.172, s-au inscris la  medicina, 1.116 la medicina dentara si 371 la farmacie.

Concursul se va desfasura sub forma de test-grila cu 200 de intrebari, pe o durata de patru ore.

Punctajul minim de promovare reprezinta 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de intrebari pentru fiecare domeniu si se va calcula la nivelul fiecarui centru universitar in care se organizeaza concursul.

Ocuparea locurilor/posturilor in specialitate se va face in ordinea punctajului de promovare obtinut, pe fiecare centru universitar, in limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu in centrul universitar respectiv, alcatuindu-se o singura clasificare pentru fiecare domeniu.

Detalii privind modul de organizare si desfasurare a concursului de Rezidentiat se gasesc pe pagina de web www.ms.ro, sectiunea Rezidentiat.

Concursul de rezidentiat a fost amanat pentru 23 noiembrie, cu o saptamana mai tarziu fata de data stabilita initial, intrucat in 16 noiembrie s-au desfasurat alegerile prezidentiale.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.