Acces cursuri

Stiri medicale

“Compendiu de tuberculoza” pentru medicii specialisti si medicii de familie

Data ultimei actualizari: 10/04/2013

Medicii specialisti, medicii de familie si farmacistii vor avea la dispozitie un nou instrument de lucru in ceea ce priveste probelmatica tuberculozei – Compendiul de tuberculoza, coordonat de prof. dr. Constantin Marica de la Institutul de Pneumologie Marius Nasta din Capitala.

Medicul a lansat astazi tratatul de TBC, care cuprinde 17 capitole si atinge subiecte legate de epidemiologie, cai de transmitere, diagnostic si tratament, vaccinare, etc. La evenimentul de lansare al cartii au fost prezente numeroase personalitati din sistemul sanitar romanesc, care au salutat initiativa autorilor si tenacitatea acestora.”Inainte de orice, autorii au avut de cantarit multa literatura stiintifica. Pe PubMed exista 200.000 de articole stiintifice referitoare la acest subiect. Asadar, cantarirea a fost facuta cu niste instrumente foarte bine alese – ce au atat valoare practica, dar mai ales stiintifica.

Avem de-a face cu autori care stapanesc foarte bine literatura stiintifica si cu autori care au o extraordinara experienta clinica. M-a impresionat in mod deosebit caracterul profund social al acestui compendiu si modul in care autorii si-au pus problema perspectivei – eliminarea TBC-ului ca o problema majora de sanatate”, a declarat prof. dr. Ioan Fulga, prorectorul Universitatii de Medicina si Farmacie “C. Davila” Bucuresti.

Tuberculoza, dificil de diagnosticat

Potrivit prof. dr. Emanoil Ceausu, TBC-ul este prezent in toate specialitatile, fiind una dintre cele mai dificil de diagnosticat boli.”Compendiul de tuberculoza este o carte de care este nevoie. Ea va folosi tuturor medicilor, nu doar pneumoftiziologilor”, a explicat prof. Ceausu.De altfel, cartea a fost redactata de trei generatii de medici si transmite stafeta in mod corect, dupa cum a declarat prof. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie. “Colectivul care a scris aceasta carte colaboreaza de 20 de ani in zona lucrarilor stiintifice, mai precis de la lansarea Breviarului de tuberculoza din 1993. Vorbim, deci, despre un colectiv care se cunoaste si unde nu exista animozitati”, a precizat prof. dr. Cristian Didilescu, profesor asociat la UMF Craiova si unul dintre autori.

Registrul national pe TBC, inca in lucru

Conform prof. dr. Marica, inca se lucreaza la un Registru National aferent TBC-ului. Romania este in primele tari din regiunea Europa alaturi de Rusia, Ucraina, Uzbekistan si Kazahstan in ceea ce priveste rata mortalitatii prin TB. Compendiul se adreseaza medicilor penumologi, medicilor de familie, medicilor pediatri, studentilor, farmacistilor si reprezinta un ghid centrat pe asigurarea unui nivel cat mai acceptabil de calitate al tratamentului pacientilor cu TB. Tratatul are 400 de pagini si a aparut la editura Curtea Veche.

Autor: Claudia Spridon
Sursa: www.paginamedicala.ro

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.