Alianta Medicilor face clarificari

21/09/2015
Alianta Medicilor face clarificari

Alianta Medicilor face clarificari

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/alianta-medicilor-face-clarificari/

ALIANTA-MEDICILORIn urma transmiterii pe diverse canale media a unor informatii total false legate de Alianta Medicilor, va comunicam urmatoarele:

1.Asa cum am anuntat deja de nenumarate ori, Alianta Medicilor este in acest moment in proces de obtinere a statutului de personalitate juridica, iar pana la obtinerea acestui statut Alianta nu participa sau sustine vreo actiune civica publica. In consecinta, Alianta Medicilor nu organizeaza si nu sustine in acest moment vreun protest public, fie ca e miting sau greva.

In momentul in care Alianta Medicilor va sustine o actiune publica vom comunica acest lucru in timp util, asa cum ne-am comunicat toate pozitiile publice de la infiintare pana in prezent.

Singura actiune sustinuta in acest moment de Alianta Medicilor este campania de informare a opiniei publice ca medicii nu doresc nici spaga si nici legalizarea ei, ci doresc salarii decente si modernizarea sistemului medical. https://www.facebook.com/AliantaMedicilor.org/posts/850510601711312/

2.Grupul de initiativa al Aliantei Medicilor a declinat pe data de 17 august o invitatie la discutii cu reprezentanti ai Ministerului Sanatatii pe motiv ca acestia nu au furnizat o agenda pentru discutii. Din acel moment pana in prezent, Alianta Medicilor nu este angajata in nici o discutie formala sau informala cu reprezentanti ai Guvernului tocmai pe motiv ca inca nu ii este finalizat statul de personalitate juridica.

Orice persoana care se erijeaza in fata mass-media ca ar fi negociat in numele Aliantei Medicilor cu Guvernul Romaniei nu este decat un impostor, care incearca sa denatureze in scopuri oculte aceasta miscare spontana a medicilor care isi doresc modernizarea sistemului medical din Romania.

Este de neinteles pentru noi cum televiziuni din Romania pot propaga mesaje ale unor astfel de impostori fara sa verifice cel putin cine sunt si daca intr-adevar acele persoane au vreo reprezentativitate din partea Aliantei Medicilor.

Aceste persoane care s-au erijat in “negociatori” in numele Aliantei Medicilor au sustinut, de exemplu, legalizarea spagii sau introducerea “onorariului” platit de pacient medicului, lucruri respinse categoric de Alianta Medicilor.

Daca Guvernul a “negociat” intr-adevar cu acesti impostori de doua ori in aceasta saptamana, asa cum s-a spus in presa, ne pune serios pe ganduri daca in Ministerul Sanatatii mai exista oameni profesionisti si responsabili, care inteleg cum se duce o negociere.

3.Intr-o emisiune de stiri a unui post central de televiziune, Sindicatul medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” avansa ideea introducerii coplatii de catre pacient, fapt ce nu ar fi o legalizare a spagii.

Salarizarea decenta a cadrelor medicale nu are nici o legatura cu introducerea coplatii pentru pacienti.

Cine aduce in discutie coplata pentru pacient in contextul actual nu face decat sa produca un deserviciu atat medicilor cat si pacientilor prin introducerea unei teme false de discutii care nu are legatura cu problema de fond.

O eventuala introducere a coplatii pentru pacienti este o decizie politica, care va trebui luata de puterea executiva si legislativa, pe care noi nu o putem nici comenta in teorie in acest moment din moment ce nu exista un proiect de lege in Parlament pe aceasta tema.

Facem un apel intregii prese din Romania sa relateze faptele si evenimentele corect. Ceea ce am pornit pe internet si dorim sa depaseasca sfera Facebook-ului are legatura cu modernizarea unui sistem bolnav si anchilozat, sistem la care inclusiv dumneavoastra si membrii familiei dumneavoastra vor apela la un moment dat.

Prin promovarea de mesaje false, neverificate, sau de impostori nu ajutati deloc la modernizarea sistemului medical din Romania.

Daca aveti orice intrebari legate de pozitia oficiala a Aliantei Medicilor le puteti adresa pe email la adresa aliantamedicilor@gmail.com sau direct Dr. Coriu Letitia la https://www.facebook.com/coriu.letitiaveronica.

Pentru referinta, pagina publica oficiala a Aliantei Medicilor este https://www.facebook.com/AliantaMedicilor.org iar site-ul oficial este www.AliantaMedicilor.org.

Alianta Medicilor

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: