Stiri medicale

Adrian Pana: “Programul National de Imunizare va fi restructurat”

Data ultimei actualizari: 25/04/2013

poza program national imunizariLuni, 22 aprilie 2013, Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) a organizat o dezbatere publica pe tema vaccinarii, pornind de la faptul ca in fiecare an, in ultima saptamana a lunii aprilie, Organizatia Monidala a Sanatatii (OMS) organizeaza Saptamana Internationala a Vaccinarii.

Cu aceasta ocazie, SNMF a anuntat oficial faptul ca din acest an se alatura initiativei OMS prin derularea de actiuni menite sa promoveze si importanta vaccinarii in randul populatiei. Invitat la eveniment a fost si Adrian Pana, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, care a adus in discutie situatia actuala in ceea ce priveste vaccinarea in Romania, dar si directiile strategice de vaccinare propuse de Ministerul Sanatatii.

“Implicarea SNMF in actiunile de promovare din cadrul Saptamanii Internationale a Vaccinarii reprezinta o initiativa corecta, asteptata si binevenita, deoarece aduce in prim plan o activitate de baza in medicina, preventia.”, a subliniat secretarul de stat imediat ce a luat cuvantul. In legatura cu procesul de vaccinare, acesta a tinut sa precizeze ca este o metoda ce respecta intocmai principiile preventiei, ce aduce beneficii majore pentru sistemul de sanatate, dar si pentru starea de bine a populatiei si “fiind atat de accesibila, vaccinarea trebuie promovata prin toate mijloacele posibile, mai ales in contextul actual, al cresterii numarului de epidemii”.

Rata de vaccinare in Romania – comparatie intre trecut si prezent

 

Perceptia romanilor asupra importantei vaccinarilor s-a schimbat in ultimii ani, iar pentru a ilustra acest fapt Adrian Pana a adus in discutie statisticile care arata ca desi in trecut rata de vaccinare era foarte mare in Romania, in prezent aceasta a scazut foarte mult, din motive precum:

  • Populatia nu este informata corect sau este dezinformata
  • Oamenii primesc mesaje contradictorii din mass media si de la medici
  • Modul in care a fost finantat Programul National de Vaccinare si felul in care a fost abordata aceasta problema.

Pornind de la aceste considerente, este esential ca atat medicii, cat si mijloacele de informare sa traga un “semnal de alarma asupra intelegerii si acceptarii importantei vaccinarii”.

Campania de promovare a importantei profilaxiei prin vaccinare – directii strategice

 

Conform declaratiilor lui Adrian Pana, pentru ca populatia sa inteleaga importanta vaccinarii si pentru a fi corect informata asupra acestei metode de prevenire, sunt necesari anumiti pasi:

  • O mai buna planificare si desfasurare a campaniilor de vaccinare
  • Desfasurarea unei campanii de comunicare si informare, “pe intelesul tuturor”, astfel incat sa fie modificata mentalitatea prezenta conform careia “vaccinarea aduce mai multe riscuri decat beneficii”, izvorata din mesaje transmise gresit catre populatie si intelese gresit de catre aceasta.
  • Trebuie alocate mai multe fonduri si resurse pentru Programul National de Imunizari.
  • Sunt necesare echipe care sa lucreze atat la nivel central si judetean, cat si la nivel local.
  • Este nevoie de o abordare interdisciplinara si de suportul mai multor institutii si organizatii: ONG-uri, Inspectoratele Scolare, Ministerul Educatiei, mass-media, mediatori sanitari, educatori.

Adrian Pana: “Programul National de Imunizare va fi restructurat”

 

In cadrul dezbaterii privind Saptamana Internationala a Vaccinarii Adrian Pana a mai amintit si de o “restructurare a Programului National de Imunizare, desfasurat de Ministerul Sanatatii”, aceasta referindu-se la:

  • Introducerea vaccinului hexavalent, “care se afla deja in stocurile Unifarm”
  • Luarea in considerare a introducerii vaccinului pneumococcic conjugat
  • Reintroducerea vaccinului ani-HPVla cerere
 
Mai multe detalii despre initiativa SNMF, dar si despre importanta vaccinarii puteti afla accesand acest link
 
Autor: Elena Gherasim
Elena Gherasim

Elena Gherasim este absolventa a Facultatii de Litere, Departamentul de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii si masteranda in cadrul programului Productie Multimedia si Audio Video, Universitatea Bucuresti. Este online marketing specialist al portalului FormareMedicala.ro si are experienta in redactarea de articole pe subiecte de sanatate si lifestyle.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.