A crescut mortalitatea neonatala la nivel global

17/04/2013

A crescut mortalitatea neonatala la nivel global

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/a-crescut-mortalitatea-neonatala-la-nivel-global/

poza femeie insarcinataDesi la nivel mondial a scazut nivelul mortalitatii infantile, numarul bebelusilor care mor in prima luna de viata a crescut ingrijorator, avertizeaza un grup de experti internationali reuniti la Johannesburg, in Africa de Sud, in cadrul primei conferinte care a reunit aproximativ 100 de experti din 50 de tari ale lumii si care s-a concentrat pe identificarea mijloacelor prin care poate fi prevenita mortalitatea neonatala.
In pofida evolutiei cunostintelor in ceea ce priveste mortalitatea in randul nou-nascutilor si in privinta modalitatilor de a o combate, numarul bebelusilor care mor imediat dupa nastere continua sa creasca, a subliniat Gary Darmstadt, director al departamentului de sanatate familiala din cadrul Fundatiei Bill si Melinda Gates. Aceasta este o organizatie filantropica Americana activa in cercetarea asupra sanatatii populatiei.

Procentajul de decese în rândul nou-născuţilor în raport cu mortalitatea infantilă în ansamblul său este în creştere, de la 36% în 1990 la 43% în 2011, a atras atentia vicepresedintele UNICEF Geeta Rao Gupta. “Numarul deceselor la nou-nascuti a crescut in ultimii ani in Africa Subsahariana, in pofida scaderii mortalitatii infantile si maternale”, a afirmat Darmstadt, acesta apreciind si ca mijloacele aflate la dispozitie sunt insuficient exploatate.

Conform declaratiilor lui Graca Machel, sotia fostului presedinte sud-african Nelson Mandela, o prezenta activa in lumea ONG-urilor umanitare, “două treimi din acest tip de mortalitate ar putea fi evitate” prin masuri simple si putin costisitoare. Ea a subliniat ca cele mai multe dintre aceste decese afecteaza familiile sarace, care nu au resursele necesare pentru ingrijirea medicala corecta si pentru un trai decent. Responsabila UNICEF, Geeta Rao Gupta, a declarat pentru AFP ca are drept obiectiv “o scadere neta a mortalitatii postnatale pana in 2015”. 

La nivel mondial, aproximativ trei milioane de nou-nascuti mor in fiecare an in primele patru saptamani de viata, majoritar in tarile din sud-estul Asiei si din Africa Subsahariana, iar in 2011 aproximativ 6,9 milioane de copii au murit inainte sa implineasca cinci ani.

Autor: Agerpress

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: